URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
23 Iulie 2012, 15:15

Tinerii pedelişti orădeni au reaprins "flacăra democraţiei" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organizaţia de tineret a PDL Bihor a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că "aproximativ 30 de tineri" cărora li s-au alăturat şi "alte persoane de toate vârstele" au reprins la Oradea "flacăra democraţiei", simbolul preşedintelui suspendat Traian Băsescu în campania pentru referendum. Tinerii bihoreni s-au adunat în semn de protest faţă de primarul USL din Orşova care, duminică, a luat torţa cu "flacăra democraţiei" şi a aruncat-o în Dunăre.

"Tinerii prezenţi în Piaţa Unirii s-au declarat apărători ai democraţiei, ai statului de drept şi au venit pentru a aprinde "flacăra democraţiei" din dorinţa de a păstra viu spiritul celor care au murit în 1989 pentru ca în România să existe libertate de opinie şi pentru a-i sancţiona pe cei care încearcă în aceste zile să îngrădească aceste libertăţi fundamentale", se arată în comunicatul OT PDL.

"Apărătorii democraţiei" au aprins însă nu o flacără, ci chiar mai multe. Fiecare dintre ei s-a pozat ţinând în mână o torţă de grădină similară cu cele ce se găsesc de vânzare în hypermarketurile de bricolaj.

"Flacăra aprinsă la Oradea reprezintă simbolul tinerilor de dreapta prin care ne manifestăm susţinerea faţă de principiile democraţiei şi totodată dezacordul faţă de actiunile abuzive ale USL. Continuând în acest ritm, mâine-poimâine vom ajunge să fim ridicaţi de pe stradă doar pentru că avem altă opinie decât a unor persoane din USL", a declarat, conform comunicatului, şeful tinerilor PDL-işti, Bogdan Manafu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
ha ha ha
Daca as fi in locu lor ,as tine si eu cu dintii de Basescu.Toti din partid au sustinere si pot face cam ce vrea basca lor in diferite domenii(cine stie cunoaste).cat despre democratie.... la noi este doar un ideal, noi inca traim intr-un comunism reformat ,adica poti sa faci ce vrei teoretic, dar practic nu prea! Oricum , ca pe vremea lu chirou' nu am dus-o asa naspa,drept urmare orice alternativa e buna venita la pisatii astia portocaliiiiii!!!!
Postat 24 Iulie 2012, 14:00 de emilut din germania
Crisul
In Cris cu toate festilele lui Basescu!
Postat 24 Iulie 2012, 11:15 de oti
BOICOT LA VOT !
Felicitari ! Nu-i lasati sa ne fure democratia! EU NU VOI PARTICITA LA REFERENDUM !
Postat 24 Iulie 2012, 10:21 de cineva
Ro
O noua inscenare marca PD.Salvati democratia si plagiatul lui Ponta.Cea mai buna metoda de a influenta poporul.Daca presedintele suspendat nu este demis la referendum inseamna ca traim intr-o tara de handicapati si ne meritam soarta.
Postat 24 Iulie 2012, 01:31 de Pentru tara
Nu ne vindem tara,ci lam distrus cu politica psd iliescu.
Cred o greseala criminala sa distrugem tarasi oglinda romaniilor din strainatate,tot teatrul fals jucat de usl(uniunea saraciei lungi)al vom plati greu,cum am platit ptr. politica iliescu cand neau mintit ca nu ne vindem tara,mai bine lau distrus si lau luat bogatasii fara bani dar afaceristi sponsori psd,deci am distrus tara si acum se doreste la fel,trezitiva romani ca prostia o platim tot noi si nu bogatasi peste noapte de carto,ce ne fraieresc .
Postat 23 Iulie 2012, 23:59 de Peter
Putzani de prin cluburi
Putzani adunati de prin cluburile din zona. Copii de bani gata care terorizeaza noaptea orasul cu gipane cu motoarele turate si ziua mai calca cate un pensionar care nu alerga destul de repede pe trecerea de pietoni. Li s-a taiat alocatia de la taticu si mamica care de cand nu mai sug din afaceri cu statul si cu autoritatile locale trebuie sa fie mai cumpatati.
Postat 23 Iulie 2012, 22:37 de dorin
Bashila
nu are o scanteie de democratie,nici vorba de flacara ( sau flacari in cazul nostru ).Deci bagati-v-o in curr!
Postat 23 Iulie 2012, 20:33 de werw
Bihoreni, la vot!
USL a castigat alegerile locale in Bihor, iar dupa o luna bihorenii nu-l pot iubi pe Basescu, iar de pedelisti nu cred ca vor sa mai auda mult timp de aici inainte. Bihoreni, mergeti la referendum si votati DA!
Postat 23 Iulie 2012, 19:22 de Apolitic.
Sa VA CHIS IN FREZA !!!
mda... parca difera acesti sustinatori de Basina chior fata de acei oameni care toata iarna au stat in ciuda frigului si au protestat la statuia lui Mihai Viteazul.. se vede ca sunt imbracati bine si cu burta plina ... doar parintii au avut de unde "ciordi' pana acum.. s-a terminat cu hotia cu polonicu chiar daca va dati foc la freza in loc de torta... 29 IULIE = Jilava lui chior JOS BASESCU !!!!!!!!!!!
Postat 23 Iulie 2012, 19:12 de Frizeru
viitori politicieni
uitati-va la ei... ei reprezinta viitorul Romaniei, viitori politicieni:)) is curios dupa ce or aprins torta pe unde or mers sa se imbete :)
Postat 23 Iulie 2012, 18:44 de eu
Cam nasoale tipele...
Ai bruneta ar fi buna la o tura la padure dar in rest cam nasoale tipele. Nici nu ma mir ca majoritatea baietilor din cate am inteles sunt gay pe la tineretul PDL-ist.
Postat 23 Iulie 2012, 18:39 de emil
ziua mortilor vii
Cam asa ceva, pedeleul e mort si ingropat si astia i-au "cintat" vesnica pomenire...traiasca base...la rahova!
Postat 23 Iulie 2012, 18:32 de doctor
BRAVOS COPII!
NUMAI TATUCUL VOSTRU - MATEI, MAI AVEA ASTFEL DE INITIATIVE, PE TIMPURI (VEZI AFISELE NEGRE CU ALPAREA UNIVERSITARA, DIN 2004). DATI-I INAINTE CU FESTILELE SI ALTE ALEA. O SA AJUNGETI DEPARTE! IN VREMEA CAND ROMANIA NU APUCASE INCA SA FIE '"SPURCATA" DE "BINEFACERILE DEMOCRATIEI BASISTE", COPII NU ERAU LASATI SA JOACE CU FOCUL. ACUM ... NU MAI CONTEAZA.
Postat 23 Iulie 2012, 17:49 de Tarbostes
atitudine
ma bucur ca cineva ia atitudine! felicitar! nu toti trebuie sa avem aceleasi opinii!
Postat 23 Iulie 2012, 17:26 de raduca duca
cata ipocrizie...
cata ipocrizie...
Postat 23 Iulie 2012, 16:40 de cata ipocrizie...
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON