Potrivit preşedintelui filialei, Ioan Mang, PSD Bihor şi-a propus să adune pentru candidatul Victor Ponta minim 75.000 de voturi în primul tur de scrutin, "adică între 26-30%" şi peste 50% din voturile celui de-al doilea tur.
"Lupta nu va fi uşoară", a declarat Mang, marţi, într-o conferinţă de presă, referindu-se şi la numărul mare de candidaţi care se preconizează pentru alegerile prezidenţiale.
În comparaţie, la alegerile europarlamentare din luna mai, alianţa PSD-UNPR-PC a adunat în Bihor 43.212 de voturi.
În prima jumătate a lunii septembrie, PSD Bihor se va întruni într-o conferinţă extraordinară care va stabili delegaţii la Congresul Naţional al PSD. La conferinţa pesediştilor bihoreni este posibil să participe liderul şi candidatul partidului, Victor Ponta.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.