URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Octombrie 2012, 18:33

Surpriză: Şeful de cabinet al lui Cornel Popa candidează la Senat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Purtătorul de cuvânt al PNL Bihor, Cristian Bodea, a anunţat, vineri, că Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Bihor a validat, în aceeaşi zi, propunerile Biroului Permanent Teritorial pentru candidaţii la alegerile parlamentare, iar ca o noutate, numele său se află printre candidaţi.

Potrivit unui comunicat transmis presei, din cei 125 de membri prezenţi, 98 au votat DA, 6 - NU, iar 21 de voturi au fost nule.

Candidaţii propuşi de către BPT pentru colegiile ce revin PNL Bihor în cadrul USL sunt, pentru Camera Deputaţilor: Lucia Varga pe Colegiul 3 (Aleşd), Gheorghe Costin pe Colegiul 4 (Beiuş), Ioan Cupşa pe Colegiul 8 (Oradea), Florica Cherecheş pe Colegiul 9 (Oradea).

Surpriza a venit la candidaturile pentru Senat, când pe listă a apărut numele şefului de cabinet al lui Cornel Popa, şeful Consiliului Judeţean Bihor şi în acelaşi timp preşedintele PNL Bihor.

Potrivit comunicatului, Cristian Bodea va candida pe Colegiul 2 (Aleşd-Beiuş), iar pe Colegiul 3 (Salonta) va candida Valeriu Boeriu.

"Am decis să mă înscriu în cursă în momentul când am remarcat că tot pe Colegiul 2 Senat dorea să candideze domnul Octavian Bot. Eu am primit 16 voturi pentru şi 5 împotrivă, iar domnul Bot a primit un singur vot pentru", a declarat pentru BIHOREANUL Cristian Bodea.

Totuşi, acesta a precizat că nu este foarte decis să şi candideze, chiar dacă a fost propus, mai ales că toate propunerile urmează să fie validate, în final, de conducerea centrală a partidului, adică de Crin Antonescu, cel care i-ar fi promis lui Bot o candidatură într-un colegiu sigur atunci când deputatul a sărit din barca PDL în cea a PNL.

Cristian Bodea este, de altfel, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai traseistului Octavian Bot, acesta făcând frecvent obiectul unor articole pe care Bodea le publică pe propriul blog şi în care condamnă fenomenul migrării de la un partid la altul. 

Pentru zona Marghita lucrurile sunt încă indecise, organizaţiile locale din această zonă având termen-limită până luni să hotărască între Ovidiu Bezi, Claudiu Ciarnău şi Marcel Sas cine va candida în colegiile 1 Senat, respectiv 1 şi 2 Camera Deputaţilor. Oricum, şansele în aceste colegii sunt considerate aproape nule, având în vedere că zona are o populaţie preponderent maghiară, care în mod tradiţional votează candidaţii UDMR.

Lista finală cu candidaţii va fi dusă luni la Bucureşti de preşedintele PNL Bihor Cornel Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
29 Comentarii
info
O alta alegere nefericita pentru U.S.L. ,BODEA,corespunde profilului sefului P.N.L. CRIN ANTONESCU , adica tentativa de absolvent de istorie -geografie,repetent ani la rand , cautatil la C.V..Chiar nu mai conteaza in politica ce ai facut in viata asta,doar s-a te sustina cineva.Acel cineva chiar nu observa calitatea umana .Ce sfaturi o s-a dam copiilor nostri cand societatea promoveaza asemenea non-valori. in acest moment m-a gandesc serios la varianta emigrarii...
Postat 08 Octombrie 2012, 07:09 de pnl
Succes USL.
Lipsa de notorietate reprezinta un handicap pentru Bodea, dar mai mic decat notorietatea lui Bot. Apreciez decizia liberalilor de a nu nominaliza traseisti politici, desi, caracteristica politicianului modern este legata de prezenta sa in cel putin 3 partide, fapt ce se asimileaza cu experienta politica.
Postat 07 Octombrie 2012, 16:00 de SAFE
O.BOT- traseistul fara MORALA
Bine I-ati facut lui O.BOT (\"cioc\",\"plisc\" sau ,mai exact,\"rat\"). FELICITARI LUI CRISTIAN BODEA ( nu ..bot,,,) si RESTUL ....
Postat 07 Octombrie 2012, 12:46 de Vlad
contradictorialitate!
si trebuie sa inteleaga toti cei care scriu comentarii aici ca tocmai asta este bine, sa fie comentarii in contradictoriu! nu trebuie nici sa ne jignim(dar asta nu inseamna ca nu putem fi acizi!)ci doar sa scriem ce credem! poate in acest fel vom genera si noi macar o bruma de progres!
Postat 07 Octombrie 2012, 09:55 de TDS
n-am
@romanul complex: SURPRIZA! nu am argumente! Ceea ce am scris era o opinie pur personala! Care poate fi impartasita sau nu! Am mai scris de foarte multe ori, NU SUPORT NEOPROTESTANTII! Asta nu inseamna nici ca le dau in cap, nici ca ii discriminez in vreun fel! Nu suport faptul ca se cred superiori altor confesiuni! Nu suport doamnele neoprotestante care cred ca daca isi pun o cordeluta au rezolvat totul! Nu suport faptuil ca ei considera ca un pahar de ceva baut la o petrecere conduce la pierzanie! Nu suport faptul ca se promoveaza discriminarea la angajare(pozitiva, in sensul ca angajam neo pentru ca si noi suntem neo)practicata RECENT(foarte recent, prietenii stiu despre ce vorbesc). Pe mine asa ceva m-ar impiedica sa votez un neo(in cazul de fata pe D-na Chereches), cu toate ca sunt sustinator 100% USL! Probabil insa ca din ura fata de PDL, mi-as calca pe inima si totusi as vota-o!
Postat 07 Octombrie 2012, 09:43 de TDS
@oradean
Du-te la Spitalul 6 si te coata, urgent!
Postat 07 Octombrie 2012, 08:26 de Roman Normal
treburi serioase
Depăşesc partea cu religia şi merg la subiectul articolului. Mare invidia că şeful de cabinet al lui Popa are ambiţii. Câţiva sunt arşi la cur, cum se poate ca unul care a cărat cafele să fie propus drept candidat pentru senat? Chestia e că trebuie să şi ştii să \"cari cafele\" şi mai ales când a cărat destule \"cafele\". Ar trebui să se bucure liberalii invidioşi pentru că se eliberează un loc de \"cărător de cafele\", deci pentru cei doritori (dar şi capabili) poate fi o oportunitate. Eu îl felicit pentru nominalizare şi îi urez mult succes. Cred că o mănâncă rău pisma pe o dominşoară care după un insucces în încercarea de a primi o nominalizare acum face pe sforara în partidul frate. Nu sunt fan Bodea, da îi aspun fetei că mai are mult până să ajungi ca el.
Postat 07 Octombrie 2012, 07:47 de românul complex
pe lângă subiect
Mi se pare interesant faptul că e cât pe ce să se vorbească mai mult despre neoprotestantism şi ortodoxism decât despre subiectul materialului. Cad şi eu în capcana asta înainte de a face referire la material. Gigi, nu înţelegi că TDS deţine adevăruri absolute, ştie tot ce e drept şi ce e greşit de la Conciliul de la Niceea până azi. Probabil e din categoria celor care susţin că în Biblie scrie: "Crede şi nu cerceta" şi că: "Se face ce spune popa nu ce face popa" (şi nu e vorba de Popa Cornel). TDS, te rog dă-mi un argument logic pentru care un om aparţinând unei religii, rase, având o anumită origine, este superior unuia ce nu este ca el. Unii ar spune că eşti bolnav pentru că gândeşti astfel, au spun că încă nu ai înţeles nici lumea nici viaţa.
Postat 07 Octombrie 2012, 07:02 de românul complex
????
Biblia Ortodoxa este aceasi cu cea a " pocaitilor" fiecare o percepe in functie de credinta ori o respecta in functie de slabiciunea pe care o are fata de nerespectarea unei anumite porunci, la un hot de exemplu toata biblia ar putea fi respectata m- ai putin porunca, sa nu furi, din pacate fiecare ar dori sa ia din sfinta biblie doar cit poate inplini, asta nu inseamna ca biblia unora este m- ai subtire ca a altora.
Postat 07 Octombrie 2012, 01:51 de Gigi
diferente
@Gigi: Dumnezeu este acelasi, modalitatile de a-L percepe sunt diferite! Extrem de diferite!
Postat 07 Octombrie 2012, 00:19 de TDS
pnl
Cind ar trebui sa lucreze, se da mare sef, desi nu-l ia nimeni in seama ...este foarte bine ca Bot il motiveaza..poate iese ceva din el....pe pariu !!!! asa cum spunea cineva mai jos,o sa care tot cafele Daca esti asa de tare de ce trebuie sa fii tot timpul in spatele luii Popa? Marssssssssssssssssssssssssss
Postat 06 Octombrie 2012, 22:09 de cristina
ahaaaa
Acum inteleg de ce unul dintre fratii micula isi darama casele..........hahahahahahahahahahah.cel care face poezii........
Postat 06 Octombrie 2012, 21:55 de soso
alegeri
Eu votez PP-DD. Adica nimic din partidele care ne-au condus 22 de ani. Ajunge!
Postat 06 Octombrie 2012, 21:43 de oradean
Lupta pe Credinta !!!!
Daca este Ortodox de ce nu spune nimeni nimic, ori a fi ortodox nu este jenant, numai daca spui pocait pare m- ai josnic,,,, ma intreb si eu oare Preotul la biserica Ortodoxa nu acelasi lucru il spune pocaitiva si credeti in acelasi D-zeu. Pocaiti in sus pocaiti in jos, ce atita rautate de parca nu se inchina la acelasi D- nezeu.
Postat 06 Octombrie 2012, 21:33 de Gigi
just
@.: stiu si asta! asa e! da, \"pocait\" are un sens usor peiorativ si, te-ai prins, acesta este motivul pentru care il folosesc
Postat 06 Octombrie 2012, 18:00 de TDS
@tsd
In exprimarea culta/in scris, nu se zice ,,pocait'', se zice ,,neoprotestant'' ! Altminteri normal ca le zici ,,pocaiti'', cu sens usor peiorativ ((( = :
Postat 06 Octombrie 2012, 16:24 de .
rusine
oameni buni, daca cineva se considera un bun crestin(chiar ortodox) cum nu se teme de teama Domnului sfidand alti oameni...ca cica sunt pocaiti...cata nesimtire....sau prostie? oricum e nasol...si sunteti multi...ce ma doare este ca ceilalti asa zis ai lor, nu incearca sa ii modereze si sa-si ceara scuze in numele celor multi care sper eu o fi mai multi...sper...sau cine stie ?
Postat 06 Octombrie 2012, 15:53 de orhideea carni-vora
SUCCES CRISTI!!!
Cristi, iti doresc succes! Daca te decizi sa candidezi, ai deja votul meu!
Postat 06 Octombrie 2012, 13:00 de Rares
stiu
@shushu: da, stiu detaliile dar prin termenul de "pocait" eu includ: baptisti, penticostali, martorii lui Iehova, etc(poate nu e 100% corect dar ideea in fond este numai una!)
Postat 06 Octombrie 2012, 11:35 de TDS
OM CU DOUA FETE
nu stiu cine este acest bodea dar sunt sigur ca este o sarma pentru a completa oala de sarmale numita Cornel-Bolostanca pentru a-si vedea interesul mai departe. la Popa cand i-au construit PUSCARIASII ( detinutii ) vila langa judetean ca doar serviciul a fost gratis . La vremea aceea isi dona salariile de senator si nu avea bani dar prietenul MICULESTII nu l-au lasat sa moara de foame si i-au trimis tiruri de sucuri si mancare
Postat 06 Octombrie 2012, 08:53 de lalu
Popa&Bolojan
Doamne, doamne ca smecheri mai sunteti voi doi ! Cum vreti voi sa va faceti gasca voastra ascultatoare si obedienta in parlamentul romaniei ! Sincer : daca as sti ca gasca ar fi in stare sa faca ceva pt Bihor , as inghiti ,,aranjamentu" , da cum va cunosc cum ganditi si stiu si pe cine agreati langa voi , spun tuturor ca putin va pasa de Bihor si nici atat de PNL !Nenorocita tara . .......
Postat 06 Octombrie 2012, 08:24 de cartita
ti neamu n cur
da cine pla mea ii purtatorul asta ilegal de pantaloni, daca ii pui o palarie zici ca i gaboir, ti gura ma tii de tzzigan borrit, poti sa candidezi si la ma ta in chizda ca tot nu te voteaza nici tirrrfa de ma ta.....
Postat 06 Octombrie 2012, 00:35 de bodea
Bravo PNL
S-a terminat cu USL ? Mergem la vot separat PNL şi altădată PSD ? Ăştia fac joc de glezne între ei s-au vor să sperie UDMR şi PDL că USL are câte doi candidaţi pe fiecare loc ? Poate de asta se vaită DD la televizor, că PPDD (Partidul Puradeilor lui Dan Diaconescu) nu are loc ?
Postat 05 Octombrie 2012, 22:55 de Carp III
Bodea şi Senatul e ca Flocul pe o Pălărie
Aşadar omul s-a săturat să facă cafele şi să pupe mâna lui Popa, ca o secretară docilă cum se arăta. Acum vrea direct în Senatul României, în bancă cu Tăriceanu sau cu Vosganian ori, poate, cu ne-prietenul Antonescu. Ce nu ştie el e că s-ar putea ca jumătate din candidaţi să se regăsească pe liste şi jumătate pe formula uninominalului, ca la nemţi spre exemplu. Şi atunci adio colegiul parlamentar visat de şeful său pentru pupilul adorat. Ce nu e clar încă, cum ar putea ceda PSD şi colegiul Salonta-Tinca-Oradea şi Aleşd-Beiuş-Ştei în acelaşi timp, adică singurele mai sigure pentru USL. Aşa că nepotrivirea se va tranşa la ... Bucureşti, pentru că un sătul de la centru nu-l crede niciodată pe un flămând local.
Postat 05 Octombrie 2012, 22:48 de MăriaPri
mai ponderat
dumnezeu sa aibe mila de tara asta si asa nenorocita, daca a ajuns sa candideze un agramat, un incult, un badaran si in general un nimeni ca asta... asta-nseamna ca nimeni nu mai poate stopa prostia, lenea, jegul...
Postat 05 Octombrie 2012, 21:36 de Vicky Ponda
Vrednic este !
Merita, a scuipat unde i s-a spus si a lins unde a scuipat, daca ,,interesele de partid'' au cerut-o !
Postat 05 Octombrie 2012, 20:30 de .
@TDS
e baptista, nu pocaita.
Postat 05 Octombrie 2012, 20:08 de shushu
candidat
Cine-l cunoaste pe acest Bodea?Din 9 ore 8 le petrece la calculator,este urzuz,nu-l cunoaste aproape nimeni in PNL Si asta sa reprezinte Bihorul in Senat?ha,ha,ha,ha Cornel ce faci ?Te faci de rusine si faci de rusine si PNL istii Pai Bodea asta nici nu stie sa vorbeasca in public...ce alegere paguboasa
Postat 05 Octombrie 2012, 20:06 de unul din Iosia
ce ma fac?
wow, daca nu gresesc eu sunt in colegiul 9! adica ar trebui sa votez o PNL-ista(OK)care in acelasi timp este pocaita(ceea ce nu-mi place deloc, da deloc!). asta e, nu mi-am sacrificat principiile in 2008(CAND NU L-AM VOTAT PE TARLE/vorbesc de locale, evident), dar acum voi fi obligat sa o fac!
Postat 05 Octombrie 2012, 19:14 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON