Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a anunţat demararea elaborării strategiei pentru dezvoltarea durabilă a judeţului pentru perioada 2014-2020.
"Pe viitor nici nu se pune problema ca fondurile europene să poată fi absorbite fără o asemenea construcţie. De aceea, judeţul Bihor, care este un pol de dezvoltare important pentru regiunea de Nord Vest şi în egală măsură un jucător economic important la nivel naţional, nu îşi poate permite să înoate la voia întâmplării în anii care vin", a explicat Cornel Popa.
Şeful CJ a precizat că elaborarea planului, care va preciza inclusiv termenele şi specificaţiile surselor de finanţare, va da practic direcţiile pentru dezvoltarea judeţului în următorii ani.
Prezenţi la conferinţa de presă, Robert Pavelescu şi Alexandru Gotcă, reprezentanţii consorţiului Romactiv Business Consulting şi Geostrategy (foto) care au câştigat contractul de consultanţă, au explicat că elaborarea va fi făcută în trei etape. Prima (mai-iunie) va fi una de "recensământ", în sensul că va inventaria atât proiectele existente şi în desfăşurare cât şi nevoile de perspectivă. O a doua etapă (iulie-septembrie) va prezenta elaborarea propriu-zisă a strategiei, iar a treia (lunile septembrie - octombrie) va include dezbateri publice şi implementarea observaţiilor şi sugestiilor făcute pe marginea strategiei.
"Vom implica o arie largă de actori publici, de la administraţiile publice locale la mediul ONG, sindicate, patronate şi mediul de afaceri. Ne dorim să avem informaţii de la o arie cât mai largă de cetăţeni, astfel încât strategia să aibă o largă susţinere în rândul populaţiei. Strategia a fost deja gândită într-un schelet de nouă puncte, care constau în profilul judeţului Bihor, aspecte privind economia judeţului, dezvoltarea teritorială, potenţialul turistic, capitalul uman, structura populaţiei, mediu, capacitate administrativă şi aşa mai departe", a declarat Robert Pavelescu.
Întrebat de jurnalişti dacă în strategia de dezvoltare se vor regăsi şi gazele de şist, Cornel Popa a spus că gazele de şist "nu fac parte din priorităţile conducerii actuale a judeţului Bihor, chiar dacă poate acest fapt nu va fi pe placul celor de la Bucureşti".
"Rămân consecvent la ceea ce am spus. Să fie foarte clar, şi dau un răspuns pentru toţi bihorenii: Vom apăra cât putem Bihorul de aceste explorări şi exploatări de gaze de şist!", a spus Cornel Popa, pentru ca apoi să-şi nuanţeze răspunsul: "Nu ştiu cât putem. Poate că e un capitol care ne va conduce către experienţa altor judeţe şi probabil că după aceea se poate ajunge şi la alte concluzii. Poziţia noastră e făcută public şi nu mă dezic de ea", a spus Popa.
La rândul său, vicepreşedintele Ioan Mang a ţinut să precizeze că CJ va ţine cont în dezvoltare de strategia ce va fi elaborată şi "nu va avea aceeaşi soartă ca cea de până acum (2007-2013), să n-o ştie nimeni şi să stea prin sertare".
Elaborarea strategiei va dura 6 luni, iar valoarea constractului de asistenţă se ridică la 90.000 de euro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.