Imagini şocante au fost filmate în secţia de Interne a Spitalului Municipal din Beiuş, iar apoi postate pe reţeaua de socializare Facebook.
Pe coridoare, dar şi în saloane şi în grupurile sanitare au fost surprinşi numeroşi gândaci plimbându-se nestingheraţi.
Imaginile sunt elocvente şi arată că gândacii au invadat nu doar spaţii auxiliare, ci chiar saloanele cu bolnavi. În mai multe filmuleţe se vede cum insectele se plimbă pe măsuţele de lângă paturile bolnavilor, printre farfuriile şi cănile acestora. Mai mult, un gândac a fost surprins "înecat" într-un pahar cu ceai.
"Starea adevărată a spitalului Beiuş, dincolo de toate laudele şi aprecierile edililor. Secţia Interne. Doamnelor şi domnilor funcţionari şi funcţionărese, domnule primar, voi unde vă internaţi când vă îmbolnăviţi? Unde vă internaţi rudele? Nu în Beiuş, asta-i sigur! Ipocriţilor!", a scris, pe Facebook, Ioan Răzvan Şuteu, bărbatul care a făcut filmările şi fotografiile. De asemenea, în imagini se văd prize ieşite din pereţi, uşi distruse şi încăperi nemodernizate de prea mulţi ani.
Contactat de BIHOREANUL, primarul PNL-ist din Beiuş, Petru Mlendea, spune că spitalul nu este mizerabil. "N-a fost chiar cum se spune şi se exagerează, nu este vorba de o invazie de gândaci. I-au găsit într-o anexă, în care nu era depozitat nimic, şi într-un salon din capătul coridorului, unde într-adevăr a fost o crăpătură. S-a intervenit imediat şi s-a înlăturat problema", a declarat Mlendea.
Pe Facebook, mai mulţi beiuşeni au comentat spunând că problema este veche de ani de zile. "Îţi vine să vomiţi când intri într-o baie de spital", a scris un utilizator al reţelei de socializare.
Edilul neagă însă această informaţie şi insistă să garanteze că acum spitalul este curat. "Pe moment, situaţia este sub control", a mai spus Mlendea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.