URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vești bune pentru pietoni. După începerea lucrărilor la pasajele de la Crișul și de la Gară, tramvaiele vor fi oprite pe acel traseu cel puțin șase luni. Iar asta e o perioadă scurtă, pentru că deja șantieriștii știu că trebuie să lucreze sub trafic, așa cum s-a întâmplat la Pasajul Decebal - Tudor Vladimirescu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe zi ce trece, întunericul și răul planează asupra destinelor noastre. Ni le fac mai nesigure decât ar putea fi dacă nu am alunga din ele rațiunea, cu un „Marș!” masiv și ucigător. Partidele așa-zis „suveraniste” - AUR, SOS și POT - au votat împotriva înseși suveranității României, interzicând Armatei să apere patria, să nu se atingă de dronele rusești ce se „rătăcesc” tot mai des la noi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Octombrie 2013, 15:01

Spitalul privat Pelican se mândreşte cu 5 ani de existenţă şi multe performanţe medicale (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În octombrie 2008, la Oradea se înfiinţa primul spital privat din Transilvania, cu 87 de paturi, rămas şi până în prezent cel mai mare, cu 130 de paturi şi peste 20 de specialităţi.

Într-o conferinţă de presă pe care a organizat-o pentru a marca cei cinci ani de activitate, administratorul spitalului, dr. Ovidiu Cacuci, a afirmat că se mândreşte cu faptul că până în prezent medicii de aici au tratat în ambulator peste 500.000 de pacienţi, alţi 45.000 de pacienţi fiind spitalizaţi, dintre aceştia peste 70% pentru diferite intervenţii chirurgicale.

Rapiditate şi exclusivităţi

"Spitalul Pelican se caracterizează prin faptul că avem pacienţi care doresc o spitalizare scurtă, intervenţii rapide, cu riscuri minime de complicaţii, cu recuperare rapidă şi servicii integrate", a declarat dr. Cacuci.

Spitalul are 8 săli de operaţii, serviciu de ambulanţă propriu, laborator şi centru de imagistică, specialităţile chirurgicale acoperite fiind cele de ortopedie, chirurgie generală, urologie, ORL, oftalmologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie şi dermatologie, iar cele medicale de cardiologie, medicină internă, reumatologie, endocrinologie şi neonatologie.

"Suntem singurii din judeţul Bihor care efectuează intervenţii chirurgicale de colecist laparoscopic prin metode minim invazive, cu incizie de un centimetru, intervenţii în cancerul colo-rectal laparoscopic, cu durată de spitalizare şi risc de complicaţii extrem de mici, cu durată de spitalizare medie mai mică de 3 zile, faţă de 6 zile cât este durata medie de spitalizare în sistemul public, care am tratat pacienţi cu obezitate morbidă, aducându-i de la 140-160 kilograme la 60-70 kilograme, care facem protezări de gleznă, transplanturi de ligamente încrucişate, pacienţii fiind sportivi de mare performanţă, şi singurii care facem transplanturi de cartilaj articular, de la o articulaţie la alta", a spus Cacuci.

Decenţi la tarifare, dar discriminaţi

Administratorul Spitalului Pelican a evidenţiat faptul că tarifele percepute pacienţilor cuprind toate cheltuielile de spitalizare (costurile anesteziei, intervenţiilor chirurgicale propriu-zise, medicamentelor şi altor materiale) pe toată durata internării, acestea fiind de 300-500 lei pentru intervenţiile mici, de 500-1.200 lei pntru intervenţiile medii, între 1.200 - 2.000 lei pentru intervenţiile mari şi de peste 2.000 lei pentru cele complexe.

În cazul Maternităţii, tarifele sunt de 400 euro (în cazul naşterilor naturale) şi de 600 euro (pentru naşterile prin cezariană), "iar la externare mămicile primesc şi câte un trusou cu toate cele necesare îngrijirii noului născut".

"Tarifele noastre sunt relativ mici, egale cu plăţile informale din spitalele publice, dar noi plătim taxe şi impozite pentru toate sumele încasate", a subliniat dr. Cacuci, evidenţiind una dintre deosebirile faţă de Maternităţile "de stat".

În ce priveşte susţinerea financiară a spitalului, administratorul unităţii s-a plâns, de altfel, că "în ultimii ani, din păcate, nu am simţit un sprijin din partea factorilor locali care ar putea ajuta un spital căruia nu trebuie să-i achite utilităţile, dotările, cheltuielile de personal, ba - din contră - de la care primeşte taxe şi impozite semnificative".

De altfel, dr. Cacuci a vorbit şi despre discriminarea la care este supus Spitalul Pelican din punctul de vedere al finanţării prin CAS, dând exemplul pacienţilor care suferă accidente rutiere şi care cer să fie trataţi la această unitate, dar care, împotriva voinţei lor, sunt transportaţi de autospecialele SMURD şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă "la spitalul public", adică la Judeţean. "Au fost nenumărate asemenea cazuri, şi nu înţelegem de ce, pentru că în asemenea situaţii nici măcar nu este vorba despre banii CAS, deoarece plata serviciilor este acoperită de firmele de asigurări la care au contracte şoferii vinovaţi de producerea accidentelor", a explicat dr. Cacuci. "Ironia este că la spitalul public pacientul trebuie să ducă de acasă tot felul de materiale şi medicamente, la noi nu", a adăugat el.

5 ani de activitate, 2 luni de "promoţii"

În finalul conferinţei de presă, administratorul Spitalului Pelican a anunţat că, pentru a sărbători cei cinci ani de existenţă, medicii acestei unităţi vor asigura în regim de gratuitate, parţială sau totală, câteva servicii pentru anumite categorii de pacienţi.

Astfel, în fiecare zi rămasă până la finele anului vor fi oferite câte 10 consultaţii de urgenţă la domiciliul pacientului, în baza unor programări prealabile la numărul de telefon al Ambulanţei Pelican (0259-962).

De asemenea, ambulatoriul spitalului va efectua ecografii de sân şi mamografii, precum şi măsurări ale densităţii osoase (osteodensimetrii) la tarife reduse cu 50% faţă de cele practicate în mod obişnuit şi, în fine, oferă reduceri de 10% pentru achiziţia de ochelari prin serviciul de Optică Medicală Pelican.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7844 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON