Ministerul Muncii a făcut recent public faptul că, la nivel naţional, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a plătit în mod eronat alocaţii pentru 1.122 de copii decedaţi şi pentru 153 de tineri de peste 18 ani care şi-au pierdut acest drept pentru că au abandonat studiile.
În Bihor, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPS) a descoperit, în perioada februarie 2011-februarie 2013, doar 36 de cazuri în care alocaţiile au continuat să fie plătite unor copii decedaţi, sumele fiind recuperate în întregime.
"Alocaţiile au fost date pe o lună, maxim două. Ca atare în cazul judeţului nostru nu este vorba de fraudă, sumele fiind şi recuperate. În principal, aceste erori se petrec pentru că primăriile nu ne informează la timp despre decesul acestor minori", a declarat pentru BIHOREANUL, Felix Cozma, directorul AJPS Bihor.
Potrivit acestuia, în aceeaşi perioadă de doi ani, în Bihor s-au înregistrat şi 155 de cazuri în care alocaţiile au fost plătite unor tineri cu vârsta de peste 18 ani care şi-au pierdut acest drept fiind exmatriculaţi sau abandonând şcoala. În aceste cazuri, singura sumă nerecuperată este una de 250 de lei, bani acordaţi unui singur tânăr, care, însă, s-a mutat din localitate.
"Persoana în cauză şi-a schimbat domiciliul, mutându-se în Constanţa, aşadar colegii noştri de acolo se vor ocupa de recuperarea banilor", a mai afirmat Felix Cozma.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.