URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
08 Decembrie 2011, 16:15

Senatorul Mang, sceptic cu privire la nemulţumiţii din Ioşia: De ce n-au venit să se plângă?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul PSD de Bihor Ioan Mang s-a arătat sceptic cu privire la nemulţumirile orădenilor din cartierul Ioşia, care se plâng de faptul că facturile la încălzire li se vor dubla, după ce municipalitatea a renunţat la contractul cu Transgex.

Întrebat, în conferinţa de presă organizată joi, de un ziarist care este poziţia sa şi dacă îşi va trimite un reprezentant la mitingul organizat pe această temă duminică, de Horea Vuşcan, liderul Mişcării Verzilor Democrat Agrarieni din Bihor, la care au anunţat că vor participa, între alţii, şi nemulţumiţii din Ioşia, senatorul Mang a spus că nu este convins că ioşienii sunt foarte supăraţi, deoarece nici la biroul său parlamentari şi nici la liderii PSD-işti din zonă nu s-a plâns nimeni.

"Chiar sunt curios să văd câţi dintre nemulţumiţi sunt cu adevărat din Ioşia. Cel puţin unul ar fi venit să stăm de vorbă, să discute cu vreunul dintre liderii organizaţiei. Avem 3 consilieri locali, 7-8 de preşedinţi de organizaţii în zonă...", s-a rezumat să spună Mang în conferinţa de presă.

Evaziv şi rezervat pe marginea subiectului, senatorul a opinat că mişcarea de protest "este mai mult a verzilor" decât a cetăţenilor.

După cum se ştie, locuitorii din Ioşia sunt nemulţumiţi şi au ameninţat că vor ieşi în stradă, mobilizaţi de Horea Vuşcan, după ce municipalitatea a adoptat o serie de hotărâri prin care facturile lor la încălzire se vor majora în primă fază de la 103 la 193, pe gigacalorie, urmând ca din luna martie preţul să crească şi mai mult, la 235 de lei pe gigacalorie, ajungând la acelaşi nivel cu cel al celorlalţi orădeni.

Situaţia survine după ce aleşii orădenilor au hotărât, începând cu 1 decembrie, încetarea contractului de asociere cu Transgex, firma care furniza celor 98 de asociaţii de proprietari din zonă încălzire pe bază de apă termală la 103 lei gigacaloria, precum şi transferarea clientelei către Electrocentrale.

În aceeaşi conferinţă de presă, Mang a fost întrebat de un alt jurnalist care este reacţia sa cu privire la faptul că fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat că îşi face un nou partid. "Părerea mea este că cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă domnul Geoană este să facă ce spune statutul, să aştepte termenul necesar şi să se întoarcă apoi în partid. Din păcate, însă, tot ce a făcut de la excludere ne-a demonstrat că nu ţine la partid", a spus el.

Pe de altă parte, senatorul PSD-ist a mai anunţat că vineri, de la ora 12, la Hotel Continental organizează, împreună cu deputatul Octavian Bot o dezbatere pe tema Legii 153/2011 - legea faţadelor - şi situaţia clădirilor monumente istorice din municipiu, la care şi-au anunţat prezenţa atât reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Ilie Bolojan, cât şi mai mulţi parlamentari din Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Avertizare politica.
Inoportunitatea declaratiilor politice lasa loc de interpretari, iar taxarea lor nu se lasa asteptata. Reprezentantii USL, indiferent de numele acestora, trebuie sa-si analizeze cu discernamant si responsabilitate declaratiile si, cu atat mai mult, faptele. Urmeaza un an incendiar pentru politica romaneasca in care nu exista loc pentru ezitari, confuzii si greseli, deoarece batalia politica viitoare va fi una pe viata si pe moarte, in care regulile vor fi subordonate intereselor personale si de grup.
Postat 10 Decembrie 2011, 12:35 de safe
replica la articol
Senatorule PSD Ioan Mang cu acest reprosafirmat,,Dece nu au venit sa se plinga ?nu face cinste partidului PSD si social democratiei.RUSINE! RUSINE!cu semenea cuvinte se adreseaza cetatenilor din Iosia.Unde sa se plinga ?la ce adunare cetateneasca ?ce opinii cetatenesti ?cind v-ati intilnit cu cetatenii ati facut-o la Vandana in cartierul Rogerius,dar si atunci v-a fost frica de interpelari privind duhoarea de la NutriPork Iosia de la sponsorul dumneavoastra Pazurik Iosif.Senatorule PSD Ioan Mang dupa toate ilegalitatile din PSD Bihor pe care le-ai facut,Mircea Geoana Prostanacul a tinut la tine si la PSD si ti-a tolerat 2 ani de interimat,si vorba lui Mihai Bar ,statutul PSD l-ati facut hirtie de sters fundul:))=))Mircea Geoana a fost prietenul dumneavoastra cel mai bun si i-ati intors spatele,Mircea Geoana va aparat si v-a data ,,legitimitatea `` presedentiei PSD Bihor 2 ani de zile,Mircea Geoana a fost oaspetele de onoare la nunta fiicei dumneavoastra inchinand cu totii invitati un pahar de sampanie.Mircea Geoana a fost prietenul dumnevoastra cel mai bun senatorule PSD Ioan Mang si i-ati intors spatele si l-ati uitat.RUSINE!RUSINE!RUSINE!Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 09 Decembrie 2011, 07:49 de Romanul Simplu
Cei din Iosia trebuie să se lepede de Vușcan
Ghinionul celor din Ioșia este că Vușcan s-a pus în fruntea lor, deturnând astfel orice solicitare legitimă cetățenească. Câtă vreme îl vor avea pe acest individ ipocrit și lipsit de credibilitate (plus de asta are imaginea pătată de sânge, ceea ce îl va urmări în toată așa-zisa sa carieră politică) ca reprezentant, nu vor obține nimic, pot ei să organizeze 100 de proteste. Cei din Iosia trebuie să se lepede de Vușcan dacă se vor parteneri de dialog cu orice autoritate public
Postat 09 Decembrie 2011, 00:13 de Bed Wolf
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON