URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2012, 18:44

Şeful de cabinet al lui Cornel Popa, atac la Bot: "Mare flămând mai eşti! Pensionează-te!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Frustrarea deputatului ex-PDL Octavian Bot, proaspăt refuzat de conducerea liberalilor orădeni în tentativa de a pune mâna pe un nou mandat, de data aceasta în numele PNL, l-a determinat pe tânărul şef de cabinet al preşedintelui liberal Cornel Popa, Cristian Bodea, să-l pună la colţ în mod public, prin intermediul reţelei de socializare Facebook.

Bot, zero voturi

Intervenţia lui Bodea survine după ce, miercuri seară, Bot a primit 0 (zero) voturi din partea celor 14 membri ai conducerii PNL Oradea care au participat la şedinţa Biroului Politic Municipal în care s-a decis ca reprezentanţii liberalilor în alegerile parlamentare din cele două colegii revenite PNL în Oradea să fie actualii consilieri locali Ioan Cupşa (care a primit 14 voturi) şi Florica Cherecheş (votată de 13 colegi).

Pentru că după ce rezultatul votului a devenit public prin intermediul presei Bot a declarat că el şi-a aranjat o nouă candidatură cu conducerea centrală a PNL, că el a înfiinţat PNL în Bihor, ba chiar şi că fără el Ilie Bolojan nu şi-ar fi început cariera politică, Cristian Bodea a reacţionat virulent.

La pensie!

"După ce ne-a fost băgat pe gât cu forţa de Crin şi dupa ce în august şi-a cumpărat postul de director adjunct pe ţară la ANIF (n.r. - Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare) pentru ginere-său, Tavi Bot are tupeul să se vrea în continuare parlamentar. S-a dus aseară la şedinţa PNL Oradea, ameninţând că el a venit la PNL pe promisiunea lui Crin că va rămâne deputat pe viaţă. Nu s-a speriat nimeni de papagalismele lui şi a luat 0 voturi de la Ilie&Co. Acum aud ca a început să o întoarcă din limbă şi se laudă, pe la cine îl întreabă, că oricum a vorbit cu Cornel Popa pentru postul de senator de Aleşd-Beiuş. Mare flămând mai eşti, baiete!... Oare prostia şi fudulia chiar nu dor?! Să îi facă cineva actele de pensionare omului ăstuia, că deja devine patologică penibilitatea", a scris Bodea în legătură cu ambiţiile lui Octavian Bot de a redeveni deputat PNL deşi colegii nu îl vor.

Bot, "inventatorul" PNL...

Înainte să primească replica lui Bodea, Bot - marcat de înfrângerea administrată în reuniunea Biroului Municipal al PNL - şi-a vărsat supărarea pe liberalii orădeni, calificându-le hotărârea drept o "aiureală" şi precizând că, în ciuda lor, el va candida deoarece aşa i-a promis Crin Antonescu atunci când a părăsit PDL pentru a se înscrie în grupul liberal din Camera Deputaţilor.

Într-o declaraţie făcută BIHOREANULUI, Bot a afirmat că discuţia de miercuri seară în ce-l priveşte "a fost o chestiune inutilă, un exerciţiu de genul: "Hai să facem şi noi ceva". "Eu voi fi candida desemnat de Biroul Politic Central", a spus deputatul.

În schimb, într-o altă publicaţie locală, Bot s-a lăudat din nou cu faptul că lui i se datorează existenţa liberalismului în Bihor. "Eu ştiu că sunt îndreptăţit moral să candidez, pentru că eu am creat mişcarea liberală în tot Bihorul. În 1995 eu am semnat protocolul de unificare al partidului lui Patriciu cu Quintus. Că nişte şmecheri de la municipiu nu vor ei, că nu le place faţa lui Bot, asta e altceva. Dar PNL nu e proprietatea nimănui. Toate partidele din care am plecat au ajuns în PNL. Cu Crin Antonescu şi cu Ghişe suntem cei mai vechi liberali din Parlament. Eu mă bazez pe hotărârea Biroului Politic Central. Când am revenit eu în PNL, Crin Antonescu a supus acordului BPC, care a votat în unanimitate pentru revenirea mea, în frunte cu Quintus, în condiţiile păstrării mandatului".

... şi "naşul" lui Bolojan

Bot nu s-a sfiit să se ia şi de primarul Ilie Bolojan, preşedintele PNL Oradea, despre care a spus că el l-a lansat în cariera politică. "Ca om mă deranjează atitudinea lui Bolojan. L-am făcut consilier la Aleşd. Apoi în Biroul Permanent Judeţean al partidului. Atitudinea lui ca om mă surprinde. Dar aşa păţeşti...", a răbufnit Bot.

El s-a lăudat şi cu faptul că a votat proiectele de lege iniţiate de Bolojan în beneficiul Oradiei, motiv pentru care acesta ar trebui să-i fie recunoscător. "Am modificat legea de renovare a faţadelor, care dă posibilitatea Primăriei să se implice în refacerea monumentelor istorice. E o realizare importantă pentru Oradea. Am sprijinit destule şcoli din colegiul ăsta. Mi-am făcut datoria. Dacă ei se feresc de mine, e treaba lor. Eu mizez pe respectarea hotărârilor forurilor centrale ale partidului", a spus Bot.

Cristi cel critic

Pe de altă parte, Cristian Bodea, cel care l-a invitat pe Octavian Bot să iasă la pensie din punct de vedere politic după ce a trecut prin nouă partide, s-a remarcat atât în timpul campaniei electorale, cât şi înaintea constituirii noului Consiliu Judeţean şi prin criticile tăioase aduse preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang.

În acea perioadă, Bodea îl ataca pe Mang pentru faptul că acesta pleda pe lângă Cornel Popa pentru a-l convinge să fie de acord ca USL să coopteze şi UDMR în conducerea judeţului, în contextul relaţiei sale personale foarte strânse cu omologul maghiar, Alexandru Kiss.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
nu mai votam decat tineri si apolitici
practic sustrag banul public in ceva de scurta durata ? asti sunt grupuri infractionale care fura bugetul de stat cu sume uriase. Prioritate sunt copiii in orice tara.
Postat 22 Septembrie 2012, 11:40 de nu are rost sa votez
nu mai votam decat tineri si apolitici
am ramas socat un bolnav suge de la stat peste 3000 lei lunar ce sa le mai lasi copiilor si are 80 de ani !!! ce se intampla cu noi? mor copii ca nu au medicamente bune si de calitate si bagam banii in ce ?
Postat 22 Septembrie 2012, 11:38 de nu are rost sa votez
mai, mai
Tu nu pe Bot esti suparat prietene, ci pe Popa care te-a tinut sluga atatia ani si nu te-a invatat decit ce stie el...sa tragi la masea si sa joci septic.....uita-te ;la tfigura ta... tu te-ai vota ? sint convins ca da , dar gibonul moare cind te vede...asta stiai?
Postat 22 Septembrie 2012, 09:56 de soso
RATANII BIHORULUI
Mang si Kiss? Cine se aseamana se aduna!Curat murdar !
Postat 22 Septembrie 2012, 09:44 de Nostradamus
mda...
Cristian Bodea = un copil obraznic care nu a realizat nimic in viata lui si de aceea se simte atat de frustrat...trist...
Postat 21 Septembrie 2012, 12:24 de cinevacuvalva
moralitatea ar trebui sa vina de la cei cu experienta dar nu e asa
dupa o anumita varsta cei care au ar trebui sa lucreze si gratis ca si tineri trebuie sa traisca, dar ce sa le faci duc cu ei in groapa mai multa cane ca cei tinerii !!
Postat 21 Septembrie 2012, 11:05 de vedeti
zzzzzzzzzzzttttttttttt
degeaba va stresati slugilor, Cacarau va decide ce e cu bot....
Postat 21 Septembrie 2012, 08:31 de Cacarau
@Maria Prim...
@Maria Prim... Inainte de a da cu barda, intreaba. Asa ar face un om decent, normal si cu bun simt. Nu am fost la sedinta de Birou Municipal pentru ca nu am nici o functie pe acolo... Iar de spus, i-o pot spune si in fata, dar, sincer, nu ma obosesc sa vorbesc cu oamenii care isi aud doar piticii de pe creier. Am scris si scriu pe Facebook si pe blog pentru prietenii mei, pentru a-mi impartasi ideile cu ei. Si nu pentru ca ma ascund sau ce tampenii insinuezi matale pe acolo... Dar cred ca si cu tine vorbesc degeaba, ca frustrarea ta e evidenta... Cat despre titlul ala ”inteligent” pe care ti l-ai pus la post... E o diferenta intre secretara si sef/director de cabinet. Sau faptul ca nu imi doresc tot felul de functii mari e acum un aspect negativ? Acu vorbesti despre flamanzi, acu ma critici ca nu-s flamand... Tare sucita minte ai!...
Postat 21 Septembrie 2012, 08:16 de Cristian Bodea
hehe
NU-mi vine sa cred ca sunt de acord cu liberalul asta. :) Bot lasa-ne!
Postat 20 Septembrie 2012, 23:05 de Ionica
dl
Traseistu' de Bot comenteaza ! Na facut nimic in viata lui , un gunoi, la bagat si pe ginerisu peste tot , un habarnist si ala si un profitor. Daca Bolojan e tare ar trebui sa elimine gunoiele astea gen Bot, sa plece naibi din poitica Bodea are dreptate, scoteti-l naibi afara, gunoi politic
Postat 20 Septembrie 2012, 21:21 de liberal
La peste 40 de ani tot secretară de şef măi Bodea !?!
Ai dreptate Bodea, dar de ce nu i-ai spus omului direct în faţă părerea ta ? Că sigur ai avut ocazia taman când a fost momentul acelui vot. Mare om, mare caracter ... să te ascunzi după Facebook, adică acolo unde se regăsesc şi frustraţii ca tine. În rest, flămânzi sunteţi toţi, plecând de la Ghilea şi Seremi, trecând pe la Mang şi Pop, şi terminând cu Popa şi Bolojan. Penibilă abordare a fomiştilor "neterminaţi". PNL, PSD, PDL, etc ... o apă şi un pământ ... să vă acopere !?!
Postat 20 Septembrie 2012, 21:01 de Maria Prim
zero
Bot e o nulitate un complexat.Are dreptate consilierul.Sa se retraga!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 20 Septembrie 2012, 20:41 de c-man
Bodea, un leu cu cap de musca !
Asa cum a lui căcărău e campion absolut la tras chiulul, asa e bot campion absolut la sarit dintr-o barca-n alta. Tanarul bodea le calca celor doi pe urme, va fi si el campion in ceva, din pacate dupa semne va fi campion absolut in pupincurism. I-a dat tromful ,,liber'' si gata ! a sarit la gatul lui bot. De ce nu i s-a auzit vocea, pardon, latratul, cand a (re)venit bot in randul penalilor ?!
Postat 20 Septembrie 2012, 19:29 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON