URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
M-am bucurat când am aflat că proiectul ce prevedea pictarea pereților de pe malul stâng al Crișului, în dreptul Primăriei, a fost declarat eligibil pentru bugetarea participativă. Și încă de pe primul loc. Din păcate, însă, Primăria a anunțat că nu va fi pus în practică, probabil pentru că are mici șanse să treacă de rigorile Comisiei de Cultură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Martie 2014, 18:59

S-a trezit şi CET-ul: Nu ne-a anunţat nimeni de nicio amendă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La două zile după ce ministrul Mediului Attila Korodi a aruncat "bomba" privind amenda de 33 milioane de euro care ar fi fost aplicată de Comisia Europeană societăţii Electrocentrale Oradea, pentru nerestituirea la termen a unor certificate verzi aferente anului 2012, conducerea CET-ului a emis un prim comunicat oficial, care nu aduce însă nimic nou.

Electrocentrale susţine, "în urma declaraţiilor apărute în presă", că nu a proimit nicio înştiinţare cu privire la amendă, până în prezent, de la niciul dintre "organele abilitate": Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Autoritatea publică centrală pentru Protecţia Mediului sau Administraţia Fondului pentru Mediu.

Potrivit comunicatului, succesiunea întâmplărilor care au dus la dezbaterea de acum este aceasta: "Pentru conformarea anului 2012 la prevederile art. 18/HG 780/2006 (actualizat) până în data de 30 aprilie 2013 societatea trebuia să restituie un număr de 939.802 certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Au fost achiziţionate certificatele etapizat în limita resurselor financiare disponibile. Din lipsa resurselor financiare ultima tranşă de 334.866 certificate a fost achiziţionată prin Bursa Română de Mărfuri (licitaţie electronică) în data de 29 aprilie 2013, au fost transferate certificatele în contul nostru al "Registrului Unic Consolidat al Uniunii Europene" în data de 30 aprilie 2013 dar datorită timpului necesar de verificare a eligibilităţii certificatelor (26 de ore impuse de "Administratorul Naţional al Registrului Unic Consolidat al Uniunii Europene") acestea au fost restituite în prima zi lucrătoare a "Registrului Unic Consolidat al Uniunii Europene", în data de 2 mai 2013".

Conducerea societăţii orădene nu spune nimic despre asumarea vreunei responsabilităţi cu privire la gestionarea situaţiei, dar lasă de înţeles că amenda nu va produce consecinţe, măcar şi datorită faptului că Electrocentrale Oradea se află în insolvenţă, creditorii s-au înscris deja la masa credală, şi oricum nici aceştia nu vor avea cum să se îndestuleze din averea incertă a firmei.

"În situaţia în care va apărea o obligaţie de plată a SC Electrocentrale Oradea SA ea va fi tratată conform situaţiei actuale a societăţii şi legislaţiei în vigoare fără afectarea cetăţenilor Municipiului Oradea", încheie comunicatul citat.

Citiţi pe această temă şi articolul "Ştire-şoc dată de ministrul Mediului: Electrocentrale Oradea a fost penalizată cu 33 milioane euro!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7667 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON