URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 August 2012, 16:46

Trei obiective turistice inedite inaugurate de zilele comunei Roşia (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele două zile de sărbătoare pregătite weekendul trecut de Primăria Roşia, în parteneriat cu de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, s-au dovedit a fi mai mult decât promitea sloganul "Cultură şi aventură".

Mii de turişti care s-au perindat la serbarea câmpenească au avut parte de un spectacol pe toate gusturile: aventuri în subteran şi pe coarda de alpinism, bucate tradiţionale, muzică folk, muzică veche, momente umoristice şi nelipsita muzică populară.

Splendoarea Apusenilor

Evenimentele de sâmbătă au fost consacrate "Zilei Munţilor Pădurea Craiului" şi au debutat cu deschiderea oficială a Peşterii cu cristale - Farcu, amenajată într-o veche galerie de mină pe ai cărei pereţi apa şi calcarul au creat "diamante" de un alb pur şi strălucitor.

În măruntaiele muntelui, la peste 60 de metri adâncime, vizitatorii au pătruns în lumea cristalelor minerale. O localnică din Lazuri de Roşia a fost atât de impresionată de frumuseţea Peşterii Farcu încât a exclamat: "E o minune de la Dumnezeu!".

Includerea în circuitul turistic a Peşterii Farcu, până nu demult vandalizată de hoţii de flori de mină, a fost posibilă datorită proiectului iniţiat de CAPDD Bihor - "Metode inovative de valorificare a capitalului natural în situl Natura 2000, Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului". Proiectul, în valoare de 267.270 lei, are ca obiective principale conservarea biodiversităţii şi punerea în valoare a capitalul natural al zonei, prin utilizarea resurselor naturale existente şi este finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - Fondul Global pentru Mediu.

La inaugurarea Peşterii Farcu au fost prezenţi, alături de primarul din Roşia, Florian Bonca, Viorel Lascu - preşedintele Federaţiei Române de Speologie, Moise Iagăr - preşedintele Asociaţiei Peşterilor Turistice din România şi coordonatorul de proiect al CAPDD, Andrei Acs.

"Autorităţile locale ar putea să valorifice în mod similar patrimoniul turistic pe care-l au la dispoziţie", a spus Moise Iagăr. Astfel că de sâmbătă, Peştera Farcu face parte din International Show Cave.

Muzeul mineritului

Într-un tunel auxiliar al vechii mine de bauxită Farcu, Primăria Roşia şi CAPDD Bihor au amenajat un muzeu cu exponate care prezintă cum era în subteran viaţa de miner. Turiştii pot vedea acolo cum arată un vagonet de mină, care erau unelte folosite de mineri, lămpaşe, picamăre, motorul unui lift minier, ba chiar şi cum era organizată camera în care artificierii îşi păstrau explozibilul.

"Mina Farcu e un exemplu de transformare a unui obiectiv industrial abandonat în resursă turistică", declarat Pinter Istvan, şeful Serviciului Salvamont Bihor.

Viorel Lascu, omul carea iniţiat şi a stat spatele acestui ambiţios proiect, a spus că intenţionează să transforme o altă galerie laterală din mina Farcu, cu o acustică de excepţie, în sală de concerte. "Farcu a fost la început o poveste frumoasă, devenită realitate. E una din cele mai frumoase realizări ale speologilor şi comunităţii locale. Localnicii din Roşia nu ştiau pe ce comoară stau", a spus Viorel Lascu.

Tiroliană unică în ţară

După deschiderea oficială a peşterii Farcu şi inaugurarea muzeului mineritului, doritorii de senzaţii tari au vut parte de o doză bună de adrenalină la înălţime. CAPDD Bihor a inaugurat în viitorul parc de aventură ce va fi amenajat la poalele dolinei din imediata apropiere a Peşterii Farcu cea mai lungă tiroliană (coborâre pe coardă) din ţară, lungă de peste 300 de metri. Tiroliana, care coboară de pe balconul cabanei aflată la intrarea în peşteră, a fost încercată de sute de turişti. Acesta a fost cel de-al treilea obiectiv turistic cu care Roşia şi-a înscris sâmbătă coordonatele pe harta turistică din România.

După consumarea momentelor oficiale, toţi cei prezenţi la eveniment au fost omeniţi de gazde cu tradiţionalele plăcinte de casă şi câte un pahar cu vin. Atât sâmbătă, cât şi duminică, doritorii au putut participa şi la concerte folk şi de muzică populară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Florin
Ma bucur ca incercam sa valorificam ce avem. Am o intrebare:cand se poate vizita pestera(sau fosta mina)? care este programul zilnic? se poate intra oricand in ea sau daca nu este un numar de turisti nu poti sa intri? Am auzit ca ar mai fi inca o pestera la Rosia (amenajata desigur),este adevarat? Va multumesc!
Postat 21 August 2012, 09:02 de Lazau
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON