URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Aprilie 2013, 12:38

Peste 600 de PSD-iştii bihoreni, la alegerile judeţene ale partidului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor a început vineri la ora 10, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde s-au prezentat, după spusele organizatorilor, 98% dintre cei 575 de delegaţi ai filalelor din întregul judeţ, pentru a-l alege ca preşedinte pe Ioan Mang (singurul candidat), dar şi pe cei 151 de membri ai viitorului Consiliu Judeţean şi pe cei 59 de delegaţi la congresul partidului.

Liberalii, între entuziasm şi realism

Primul moment al Conferinţei Judeţene a PSD Bihor a aparţinut, după obicei, invitaţilor de la celelalte partide, iar cel dintâi care a fost rugat să se adreseze partenerilor social-democraţi a fost liderul PNL Bihor, Cornel Popa. Surprinzător sau nu, acesta a pledat pentru unitatea USL, afirmând că are convingerea că această alianţă va funcţiona şi după 2016. "Nu văd o forţă politică mai puternică decât USL şi în 2016. USL va merge în continuare şi după 2016", a spus Popa.

Liderul PNL nu s-a abţinut să facă o mică ironie, aluzie la faptul că pesediştii au un singur candidat la conducerea organizaţiei judeţene, aşa cum au avut doar unul şi la şefia celei municipale, afirmând că are "emoţii" asupra rezultatului alegerilor interne. Popa a slobozit o săgeată, însă, şi cu trimitere la relaţiile excepţionale dintre PSD şi UDMR, arătând că el crede în USL "chiar dacă UDMR reuşeşte să-şi pună în funcţie oamenii, cum se întâmplă cu Kovesi" (n.r. - Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general, propusă acum de Victor Ponta la şefia DNA).

Mai rigid şi mai "serios" decât Cornel Popa, preşedintele PNL Oradea, primarul Ilie Bolojan, a ţinut să mulţumească pentru colaborarea dintre liberali şi pesedişti, mai ales cei orădeni, dar a şi atras atenţia că nu câştigarea alegerilor este importantă, ci rezultatele obţinute în timpul mandatului. "USL a confirmat ca alianţă electorală, dar mai trebuie să confirme şi ca alianţă de guvernare", a spus Bolojan, afirmând că buna colaborare între PNL şi PSD "este vitală în perioada următoare".

Kiss - grâul, piatra, pita şi mita

După un mesaj anost al preşedintelui PC Bihor, Traian Bodea, cel mai gustat moment a fost intervenţia şefului UDMR Bihor, Alexandru Kiss, care nu şi-a ascuns prietenia cu pesediştii şi cu Ioan Mang, şi nici serviciile reciproce pe care şi le-au făcut partidele lor.

"Se realizează o strategie a noastră de acum patru ani, când noi eram la putere şi PSD în opoziţie. Atunci am lăsat în locuri de conducere membri PSD şi vă mulţumesc că aţi returnat acum un an favorul la Consiliul Judeţean", a spus Kiss, adresându-se lui Mang, cel căruia îi datorează funcţia de vice la CJ Bihor, în condiţiile în care liberalii voiau iniţial ca judeţul să fie condus fără UDMR.

După vechiul său obicei, Kiss a adus şi daruri simbolice celor prezenţi. Lui Mang i-a dat o traistă cu grâu, pe care scria "sămânţa încrederii", dar şi un sac mai mare şi gol, explicând că şeful PSD trebuie să sădească grâul, iar la anul să culeagă roadele. Lui Vasile Dâncu, lider PSD Cluj, Kiss i-a dat un album monografic al judeţului Bihor, motivând că a auzit că şi acesta se ocupă de regionalizare, iar lui Ioan Rus, tot de la Cluj, un "puzzle de judeţe", spunând "vă asigur că oricât s-ar strădui domnul Rus, Oradea tot va fi capitala unei regiuni".

Pentru vicepremierul Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, şeful UDMR Bihor a adus o pâine coaptă pe vatră, afirmând că este o pâine ungurească şi că aşa cum românii îşi întâmpină oaspeţii cu pâine şi sare, ungurii îi primesc cu pâine, "ca un fel de mită, când vrei să faci pe placul" lor.

Kiss s-a referit şi el la propunerea în fruntea DNA a Laurei Codruţei Kovesi, spunând că "Victor Ponta a dat dovadă că iubeşte maghiarii, dar de data aceasta a făcut exces de zel cu numirea lui Kovesi", arătând că "kovesi" înseamnă în limba maghiară "piatră", şi "se spune că dacă cineva aruncă cu piatra după tine tu să arunci cu pâine".

De asemenea, Kiss nu s-a sfiit să-i transmită lui Ponta, prin Dragnea, "ca data viitoare, când numeşte în funcţie un maghiar, să ceară propunerea UDMR, nu a lui Băsescu".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
replica la articol
`fiecare popor are conducator pe cel care merita ` asa si PSD Bihor are conducator un plagiator si profitor.....horoor in PSD Bihor!:))=))Delegati la conferinta judeteana PSD alesi pe spranceana numai unul si unu alesi buni popincuristi a luiex(crocul )senator PSD Ioan Mang PLAGIATORUL,de aceea a si schimbat modalitatea de alegere a delegatilor in ijnteresul lui personal ca sa fie reales din nou ,iar modalitatea de vot indoielnica cu ridicarea miini , curat cinstit adevarat era ca sase votezede pe lista dintre 2 candidati numai 1, dar PSD Bihor `` un partid de PLAGIATOR(i), hoti , criminali doctori , spagari , vorba colegilior de alianta USL cei din PNL Bihor.PSD Bihor ai ales bine tot aceeasi oameni vechi de20 de ani la timpuri noi actuale , am mai zis sa ramana in PSD Bihor PLAGIATORUL si popincuristi lui , cu nevasta , amantele , parashutele , toti traseistii notorii iar pe noi restul membrilor simpli sa ne excluda din PSD Bihor ca nu contam numai atunci in campanie electorala si la alegeri cind votam si aducem voturi pentru PSD Bihor.Nusa vazut la conferinta PSD Bihor vechi lideri de partid acum `exilati` Unde-i Mihai Bar lacare Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 06 Aprilie 2013, 07:28 de Romanul Simplu
..........
Unde-i Romanul simplu?
Postat 05 Aprilie 2013, 17:33 de Emilian
zz top
Scris de Cristina Ghilea - Executivul şi-a trecut bugetul prin CL, împreună cu iniţiativa de-a distribui fără consilieri banii pentru acţiunile cultural-sportive. Tweet Share alt Adauga alt Comentarii alt Adauga un link alt Rectifica Un buget de cheltuieli de peste 986,7 milioane lei şi dispute pe cel mult un milion. Acestea sunt cifrele în jurul cărora s-au învârtit dezbaterile de ieri din Consiliul local, întrunit în şedinţă extraordinară pentru a vota bugetul Oradiei pentru acest an. Proiectul de buget a punctat o premieră contestată de consilierii locali din UDMR dar „aplaudată” de colegii lor din opoziţia locală, PDL cei care au şi votat proiectul împreună cu USL-iştii. În esenţă, modificarea constă din faptul că linia de finanţare a ONG-urilor de mediu, sociale sau culturale, anul trecut în valoare de 950.000 lei, a fost suspendată. În schimb, executivul a propus iar consiilierii au aprobat, alocarea a 800.000 de lei pentru aşa numitele „programe de interes local” – acţiuni şi activităţi cultural-sportive care vor fi alese de o comisie din partea Primăriei. UDMR-iştii au punctat că prin această modificare, Consiliul local pierde controlul banilor. De cealaltă parte, primarul Ilie Bolojan zice că mecanismul aduce o mai eficientă cheltuire a fondurilor. UDMR-iştii susţin că, prin noul mecanism de finanţare, Consiliul local pierde controlul banilor. Proiectul din acest an înregistrează o premieră: executivul a suspendat liniile de finanţare pentru organizaţiile nonguvernamentale, transferând o parte din fonduri spre o comisie municipală care va decide cine şi ce merită finanţare. Consilierii UDMR au fost cei mai vocali contestatari ai iniţiativei girată de primarul Ilie Bolojan. Pierd controlul banilor „Până acum, consiliul local avea un fel de control asupra acestor bani, de acum nu mai are. Totul va fi mult mai general şi mult mai puţin concret”, crede Szabo Jozsef, nemulţumit că controlul banilor trece la Primărie. În opinia sa, sistemul anterior de finanţare a proiectelor ONG-urilor trebuia păstrat, succesul său fiind confirmat prin faptul că „cel puţin şapte oraşe au copiat modelul”. A primit un răspuns de la Ilie Bolojan, cel care a introdus sintagma „programe de interes local”: „nu se acordă sume pe care le propun ONG-urile ci se caută parteneri pentru programele alese de Municipalitate. Acele proiecte vor fi propuse de Primărie şi nu alese sau impuse de ONG-uri”. Edilul a menţionat că oraşul va traversa vremuri grele în următorii doi ani, motiv pentru care a decis „să nu mai aloce bani pentru proiecte minore fără rezultate”. Principiul susţinut de edil este finanţarea de acţiuni care să crescă atractivitatea Centrului Oradiei, prin activităţi cu frecvenţă chiar şi săptămânală. Mai direcţi în anonimat Dincolo de declaraţiile pe care le suportă microfonul din Sala Mare a Primăriei, în anonimat, (o)poziţiile sunt mult mai bine ţintite şi părerile mai articulate. Opozanţii noului sistem susţin că edilii orădeni pregătesc o virare masivă de fonduri spre o asociaţie care-l are în conducere pe consilierul local Daniel Vulcu, care a mai beneficiat şi anterior de bani publici. De altfel, la anunţul desfiinţării Casei de Cultură a Oradiei, consilierul a confirmat că susţine constituirea comisiei care va selecta proiectele finanţabile de Primărie, din care ar şi urma să facă parte. De cealaltă parte, reprezentanţi ai municipalităţii cred că fostul sistem de finanţare a ONG-urilor nu era decât o supapă transpartinică, tolerată de puterea locală, prin care consilierii locali îşi recompensau apropiaţii. Aceştia susţin, de asemenea, că-i cazul ca această scurgere să înceteze. În minus Sumele în discuţie sunt derizorii faţă de cuantumul bugetului orădean. Anul trecut , ONG-urilor le-au fost alocaţi 950.000 lei. Anul acesta, alocările directe sunt zero, spune Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie dar aşa numitelor „programe de interes local” promovate de Primărie li s-a alocat 800.000 de lei. Directorul spune că-n bugetul din anul acesta nu se regăseşte bugetul Casei de Cultură a Oradiei, care anul trecut a primit 550.000 lei, şi că aceasta, este, o economie substanţială. Opoziţie originală Un sprijin inedit a primit executivul local chiar de la cei aflaţi, teoretic, în opoziţie. „Nu cred că trebuie băgate-n seamă supărările ONG-urilor abonate la finanţare în sistemul vechi. Şi eu aş fi supărat în situaţia asta”, a punctat Dorin Corcheş, continuând în maniera proprie şi originală de a face „opoziţie” în Consiliul local. „Felicit decizia executivului pentru adoptarea acestui mecanism. Haideţi să nu fim supăraţi că ONG-urile abonate la bani publici nu mai sunt (abonate n.r.)” şi-a continuat pedelistul intervenţia la microfon. Bugetul judetului: 60 milioane de euro Taguri: buget, consiliul local, oradea, UDMR, USL
Postat 05 Aprilie 2013, 17:31 de fane s
hotia de partid si stat
Glume de interlopi facute intre politicieni pentru delegatii veniti la lectii de furat. Pepiniera de hoti este supra aglomerata cu prosti. Delegatii si-au furat intre ei ceasurile false si gentile Luis Vuiton cu care au venit sa aduca spaga la tovarasul presedinte reales. Spaga pentru Dragne s-a incarcat intr-un Tuareg in fara Casei de cultura.
Postat 05 Aprilie 2013, 14:00 de cacarau
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON