Deja tradiţionalul protest pentru Roşia Montană s-a transformat, duminică seară, într-unul vehement împotriva Guvernului Victor Ponta şi a exploatărilor gazelor de şist pe teritoriul României.
Ca de obicei, protestatarii s-au adunat înarmaţi cu pancarte pe care au scris "Vrem România liberă de cianuri, gaze de şist, fracturare şi corupţie", "Opriţi masacrarea României! Române, nu te lăsa, fii stăpân pe ţara ta" ori "Nu putem bea bani". În plus, însă, ei şi-au pus măşti chirurgicale pe faţă şi s-au legat între ei, simbolic, cu nişte sfori, vrând astfel să-şi arate nemulţumirea faţă de incidentele petrecute sâmbătă în comuna vasluiană Pungeşti. Acolo, aproximativ 500 de români au protestat împotriva exploatărilor gazelor de şist pe care le face compania americană Chevron, iar câteva zeci de manifestanţi au fost luaţi pe sus de jandarmi, după ce gardul ce împrejmuieşte terenul companiei a fost dărâmat.
Printre protestatarii de la Pungeşti s-au aflat şi patru bihoreni, iar unul dintre ei, Orlando Balaş, a povestit duminică seară, în Piaţa Unirii, ce s-a întâmplat în satul vasluian. Balaş a spus că protestatarii s-au manifestat liniştit până când între ei au început să apară nişte oameni mascaţi cu cagule ori fulare, "pe care nu-i cunoştea nimeni", care aveau bâte şi care au început să agite spiritele. Aceştia şi jandarmii au fost cei care au dărâmat gardurile Chevron, a povestit Balaş, convins că instigatorii au fost intenţionat plantaţi între protestatari astfel încât oamenii legii să aibă motive să intervină în forţă. Potrivit orădeanului, dovadă este faptul că jandarmii au luat pe sus doar localnicii paşnici, nu şi pe instigatorii cu cagule: "Din păcate, forţele de ordine nu au intervenit să îi ridice pe aceşti oameni, să-i scoată dintre manifestanţii paşnici, care doar strigau lozinci împotriva gazelor de şist, ocupaţiei americane".
Drept urmare, Balaş le-a propus orădenilor ca protestele lor de acum înainte să aibă drept scop clar demiterea Guvernului Victor Ponta, astfel încât abuzurile asupra oamenilor de rând să înceteze.
Apoi, protestatarii orădeni au pornit într-un marş în jurul Pieţei Unirii, legaţi fiind cu sforile. Supravegheaţi de jandarmi, manifestanţii au strigat "Refuz, rezist, nu vreau gaze de şist", "Trădarea de ţară în aur se măsoară", "Uniţi salvăm toată România" ori "Demisia".
După câteva ture în jurul statuii lui Mihai Viteazul, protestatarii i-au aplaudat pe jandarmii orădeni, pentru că se comportă civilizat, şi au discutat despre pericolul gazelor de şist din Bihor. În final, ca de fiecare dată, au decis să se întâlnească la aceeaşi oră, în acelaşi loc, şi duminica viitoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.