Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor a anunţat, vineri, că un bărbat de 30 de ani, din Vaslui, a fost depistat joi, la controlul pentru ieşirea din ţară prin Borş, având un permis de conducere falsificat.
"Acesta se afla la volanul unui autoturism Volkswagen, înmatriculat în Italia, şi a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat la data de 22 septembrie 2006 pentru categoriile A, B şi C. Poliţistul de frontieră a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului prezentat pentru control, fapt pentru care a făcut verificări în Baza naţională de date", a explicat subinspectorul Cătălin Simuţ.
Aşa s-a descoperit că şoferul, în vârstă de 30 de ani, din Vaslui, nu figura ca având carnet de conducere pentru nicio categorie. El a declarat, ulterior, că a obţinut permisul de la o persoană necunoscută din Suceava contra sumei de 1500 de euro.
"Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material in înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere", a mai arătat Simuţ.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.