URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Aprilie 2011, 13:39

Primele trei clădiri din noua grădină zoologică a oraşului au fost ridicate în roşu (FOTO)

Primele trei clădiri din noua grădină zoologică a oraşului au fost ridicate în roşu (FOTO) Primele trei clădiri din noua grădină zoologică a oraşului au fost ridicate în roşu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reamenajare şi extindere a Grădinii Zoologice pentru a se conforma standardelor comunitare sunt în grafic. "Au fost deja ridicate în roşu primele trei clădiri cu destinaţie administrativă şi s-a turnat fundaţia pentru clădirea animalelor vârstnice şi adăpostul pentru carnivore mari. Dacă lucrările vor decurge în acelaşi ritm şi vom primi finanţare la timp, până în august 2012 grădina zoologică va fi deja finalizată", a declarat luni, viceprimarul Rozalia Biro, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Grădina Zoologică.

La eveniment au mai luat parte directorul Regiei Autonome a Pieţelor Agrement şi Salubritate, Liviu Andrica, directorul tehnic Bimbo Tibor, managerul zoo, Daiana Gender şi Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, care a şi atras finanţările pentru modernizarea Zoo.

Conform declaraţiilor directorului Boloş valoarea contractului încheiat de municipalitate şi forma MBS Group SRL pentru extinderea şi modernizare a grădinii zoologice de la 3,7 la 7,4 hectare se ridică la 15,6 milioane lei, lucrările desfăşurându-se cu finanţare de la Ministerul Mediului şi Pădurilor. "Ministerul nu a înregistrat întârzieri la plata lucrărilor, până acum au venit 1,3 milioane lei reprezentând 75% din valoarea cheltuielilor eligibile efectaute", a spus Boloş.

Modificări necesare

Pentru ca remenajarea grădinii zoologice să se facă la cele mai înalte standarde, după consultarea cu instituţia similară din Debreţin care a fost modernizată în 2009, conducera RAPAS a făcut nu mai puţin de 18 modificări la proiectul iniţial.

"Modificările au ca scop să îmbunătăţirea proiectului şi au fost deja discutate cu finanţatorul. Schimbările se referă, printre altele, la mutarea felinelor în zona centrală, amenajarea unei săli educative pentru copii, a unui magazin de suveniruri la intrare şi a unui loc unde vizitatorii să îşi poată lăsa animalele de companie", a spus Bimbo.

De asemenea, RAPAS a făcut demersuri pentru identificarea unei soluţii alternative de termoficare, amenajarea unui număr mai mare de cişmele decât era prevăzut iniţial şi a unui grup sanitar suplimentar.

Bimbo Tibor spune că suplimentarea cişmelelor şi grupurilor sanitare a fost obligatorie datorită faptului că regia se aşteaptă la majorarea numărului de vizitatori de la 130.000 la peste 250.000 de persoane pe an. Pentru un plus de atractivitate numărul de specii prezentate va fi majorat de la 49, câte sunt în prezent, la circa 60. Printre speciile aduse în plus se numără familii exotice de leopard, puma, zebră şi cămilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON