URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
13 Iunie 2012, 09:01

Primarul din Lugaş contestă amenda încasată pentru campanie ilegală şi neagă acuzaţiile de fraudă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Primarul comunei Lugaşu de Jos, UDMR-istul Sorban Levente, a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, că a contestat în instanţă amenda contravenţională de 1400 lei încasată de la Poliţie pentru campanie ilegală, desfăşurată în ziua alegerilor, susţinând că aceasta i-a fost aplicată abuziv.

Edilul spune că sancţiunea i-a fost aplicată duminică dimineaţă, în timp ce se afla în apropierea coloniei de romi din Lugaşu de Jos, împreună cu câţiva gardieni publici, tocmai pentru a-l urmări pe patronul unei brutării din localitate despre care primise informaţii că a venit cu un microbus pentru a-i transporta pe romi la vot.

„Persoana, Marcel Ile, e liberal şi aveam informaţii că a oferit bani şi alte produse ca să cumpere voturi. Inclusiv paznicului din Primărie i-a dat 30 de lei şi produse de brutărie. Acesta e motivul pentru care am fost acolo. Când au coborât gardienii, au apărut şi poliţiştii. M-am legitimat şi am plecat, dar gardienii au fost duşi la sediul Poliţiei, în timp ce persoana care făcea transporturile nici n-a fost întrebată de sănătate", a explicat primarul.

Potrivit lui Sorban, sancţiunea i-a fost comunicată abia luni. „Eu am aflat din ziar că am fost amendat. Mi se pare cel puţin lipsă de profesionalism, dacă nu e altceva", susţine primarul, sugerând că oamenii legii ar fi abuzat de funcţiile lor pentru a-l proteja pe afaceristul liberal.

Legat de contestaţia depusă de contracandidata PNL, Nicoleta Secară, care îl acuză de fraudarea votului prin utilizarea nelegală a urnelor mobile la două secţii de votare din comună, primarul pretinde că realitatea este cu totul alta. „Din cele 51 de buletine cu care s-a întors comisia care a transportat urna, doar o parte au fost completate şi ştampilate. Restul au fost anulate, fiindcă au fost neîntrebuinţate", declară edilul.

Sorban susţine că a avut nevoie de urnele mobile deoarece în comună satele sunt dispersate şi sunt foarte mulţi vârstnici care nu se puteau deplasa la secţii, dar şi-au arătat dorinţa de a vota. „La noi sunt foarte mulţi bătrâni şi majoritatea au cerut urna volantă. Urna mobilă a pornit foarte târziu deoarece trebuia să meargă un reprezentant MAI cu cei doi membri din secţia de votare, care  reprezentant a venit târziu", zice primarul.

Citiţi acuzaţiile care i se aduc primarului UDMR din Lugaşu de Jos în articolul „Alegerile din Lugaşu de Jos: câştigate de UDMR, dar contestate de PNL pe motiv de fraudă"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
NU E LA PRIMA CONTESTATIE
primarul nu e la prima contestatie in instanta. eu stiu de cel putin 2 alte contestatii pierdute pt care primaria a trebuit sa plateasca din bani publici cheltuielile de judecata. aceste cheltuieli ar trebui suportate din banii proprii si nu sa le arunce pe fereastra pentru ambitii personale ( ma refer strict la cazurile pe care le cunosc ).
Postat 13 Iunie 2012, 14:58 de STIM NOI
BINE
bravo Levi. Felicitari
Postat 13 Iunie 2012, 11:42 de BRAVO
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON