Preţul gigacaloriei va fi majorat pentru a doua oară în numai trei luni. Primarul Ilie Bolojan a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va propune Consiliului Local ca majorarea cu 15,57 lei pe gigacalorie a tarifelor pe transport şi distribuţie să fie suportată de către orădeni şi nu de la bugetul local.
"Cel mai probabil vom propune ca actuala majorare a gigacaloriei să fie preluată de populaţie, datorită constrângerilor bugetare", a declarat Bolojan. Primarul a spus că sumele sunt prea mari pentru a putea fi suportate din bugetul local. "Subvenţionarea gigacaloriei pe un an întreg ne-ar costa 7 milioane de lei".
Gigacaloria va costa 193,02 lei
Contactat de BIHOREANUL, Eduard Florea, directorul economic al Primăriei, a declarat că, totuşi, municipalitatea va suporta o parte din majorare, pentru că legea o obligă. "Bugetul local va subvenţiona 1,56 lei din noul tarif deoarece, conform legii, bugetul local trebuie să suporte 10% din preţul total al gigacaloriei. Asta înseamnă că Primăria va plăti 26,17 lei din cei 261,69 lei la cât a fost stabilit noul tarif", a spus Florea. Astfel, Primăria va propune Consiliului Local majorarea doar cu 14,01 lei a tarifului plătit de populaţie.
Întrucât în prezent orădenii plătesc 179,01 lei pe gigacalorie, diferenţa fiind acoperită prin subvenţii de la bugetul local şi bugetul de stat, în cazul în care Consiliul Local va hotărî ca majorarea tarifelor de transport să fie suportată de populaţie, orădenii vor plăti 193,02 lei pe gigacalorie.
Deşi costul încălzirii se va majora cu 7,2%, directorul Florea spune că preţul majorat scumpit plătit de orădeni va fi oricum sub cel din oraşele învecinate. Spre exemplu, în Arad populaţia plăteşte 223,8 lei pe gigacalorie iar în Timişoara preţul facturat populaţiei se ridică la 252,2 lei.
Propunerea de majorare a energiei termice va fi supusă dezbaterii Consiliului Local în cursul şedinţei ordinare din miercuri, 23 februarie şi, în cazul în care va fi adoptată, ar urma să intre în vigoare din 1 martie.
O scumpire la trei luni
Preţul gigacaloriei va creşte ca urmare a avizului dat la începutul lunii februarie de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice pentru majorarea cu 15,57 lei a tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei termice. Ca urmare preţul întreg de facturare, fără subvenţii, va fi majorat de la 246,12 lei la 261,69 lei pe gigacalorie.
Noua majorare a energiei termice va interveni la doar trei luni de la ultima scumpire a gigacaloriei. Consiliul Local a scumpit începând cu 1 ianuarie gigacaloria facturată populaţiei de la 174,71 lei la 179,01 lei. Majorarea preţului gigacaloriei cu 2,4% s-a impus datorită diminuării de la 46,8 lei la 42,50 lei a subvenţiei pe gigacalorie acordate de la bugetul de stat începând cu ianuarie 2011.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.