URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Aprilie 2011, 14:49

Primăria supune dezbaterii publice oportunitatea construirii unei centrale pe biomasă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria va supune dezbaterii publice oportunitatea construirii unei centrale pe biomasă în curtea Electrocentrale pentru a satisface necesarul de energie termică a oraşului din surse de energie verde.

Dezbaterea publică va avea loc miercuri de la ora 16 în sala mare a Primăriei şi va fi condusă de viceprimarul Gheorghe Carp împreună cu şeful Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marcel Boloş. "Vom prezenta cu ocazia întâlnirii avantajele unei centrale pe biomasă şi vom supune dezbaterii publice oportunitatea construirii uneia la Oradea", a declarat pentru BIHOREANUL directorul Boloş.

Orădenii interesaţi pot face propuneri sau sugestii cu privire la viitoarea centrală şi la adresa de email directiadezvoltare@oradea.ro. Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei din 16 martie finanţarea unui studiu de piaţă privind dezvoltarea producţiei de energie termică provenind din surse regenerabile, respectiv biomasă, municipalitatea fiind interesată de obţinerea unei energii termice mai ieftine.

Potrivit estimărilor municipalităţii, centrala care ar urma să fie construită de un investitor privat ar putea asigura între 3% şi 5% din necesarul de energie termică a oraşului, operatorul urmând să o vândă municipalităţii la un preţ comparabil cu cel al apei geotermale.

Proiectul municipalităţii s-a lovit încă de la acea dată de opoziţia ecologiştilor. Orlando Balaş, fostul consilier al primarului Ilie Bolojan şi biologul Anna Marossy au acuzat municipalitatea că încurajează tăierea pădurilor bihorene. Ecologiştii sunt convinşi că viitoarea centrală va arde lemn şi nu biomasă aşa cum promite Primăria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
nu!
Eu nu sunt de acord!
Postat 19 Aprilie 2011, 21:09 de M
impotriva
eu as fi impotriva arderii padurilor bihorului..
Postat 19 Aprilie 2011, 18:32 de anonim
biomsa
da si daca lati terminat punetil pe gligoras sef...iar dupa ce sia imprumutat centrala toata,apucativa de una nucleara....poate nu sio pote imprumuta tota...
Postat 19 Aprilie 2011, 18:26 de pip
HAI LA DEZ-BATERE
CE TAMPENIE SA SUPUI DEZBATERII PUBLICE REALIZAREA UNEI CENTRALE TERMICE PE BIOMASA !!!! CRED CA NUMAI 10% STIU CE-I AIA CENTRALA TERMICA SI 1% CE-I AIA BIOMASA SI CE INSEAMNA ASTA !!! RESTUL ISI DAU CU PAREREA IN FUNCTIE DE CE PARTID AU LA SPATE SAU IN .... FATA !!! IN ACESTE PROBLEME SOLUTII DAU SPECIAISTII IN URMA CERCETARILOR , STUDIILOR , PROGNOZELOR.......... , DAU 2 - 3 SOLUTII ASUPRA CARORA TRE SA DECIDA TOT SPECIALISTI IN FUNCTIE DE COSTURI, CONSUMURI , PRETURI .......... HAI SA VOTAM ! CARE VREI BA CENTRALA PE-MASA SAU BIO-MASA ? SUNT ATATEA INTERESE PERSONALE SI DE GRUP IN ACEST FURNIZOR UNIC DE AG. TERMIC CA CE CONTEAZA CE VOTEAZA BADEA ION SI TATA VETA !!!! TOTI CEI CE STAU LA BLOC SUNT CONSUMATORI CAPTIVI CERE TRE SA SE SUPUNA CELOR CE AU INTERESE IN DISTRIBUIREA ENERGIEI !!!
Postat 19 Aprilie 2011, 18:01 de SCORTOSUL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON