URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Februarie 2011, 17:05

Se caută investitori pentru Parcul Industrial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eurobusiness Parc Oradea organizează Licitaţie Publică Deschisă în vederea concesionării unor parcele de teren situate în perimetrul parcului industrial situat pe Şoseaua Borşului, au anunţat miercuri reprezentanţii Primăriei.

Parcelele sunt destinate construcţiei de hale sau clădiri pentru activităţi de producţie sau servicii. "Durata maximă a concesiunii este de 25 de ani, începând cu data semnării contractului. Redevenţa minimă ca bază de pornire a licitaţiei este de 8 de euro pe metrul pătrat, pe o perioadă de 25 de ani, preţ fără TVA", se arată în comunicatul municipalităţii.

Documentaţia necesară pentru participarea la licitaţie poate fi găsită pe site-ul Primăriei, www.oradea.ro, la secţiunea "Parcul Industrial Eurobusiness Oradea", fişierul "Licitaţie parcele", dar şi pe pagina web a parcului industrial www.eurobusinessparc.ro.

Ofertele pot fi depuse în perioada 15 februarie - 11 martie, între orele 8 şi 13, la sediul Eurobusiness Parc Oradea, din Piaţa Unirii, nr. 1-3, la camera 134 de la etajul I al clădirii.
Deschiderea ofertelor va fi făcută pe 14 martie, la ora 10, în Sala Mică a Primăriei, în prezenţa ofertanţilor şi a comisiei de Evaluare şi Selecţie a Ofertelor.

Pentru mai multe detalii, doritorii pot suna la numărul 0259-408.821 sau pot cere informaţii pe adresa contact@eurobusinessparc.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON