Primăria amenajează aproximativ 120 de locuri de parcare în cartierul Nufărul, pe străzile Ciheiului şi Peneş Curcanul. Valoarea estimată a investiţiei este de 550.000 de lei.
Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că ambele amplasamente au fost predate firmei Selina, care a început lucrările pe 7 aprilie (Peneş Curcanul), respectiv pe 10 aprilie (Ciheiului).
"Termenul de finalizare a lucrărilor este de o lună, valoarea estimată pentru parcările de pe strada Ciheiului fiind de 160 mii lei, respectiv pentru strada Peneş Curcanul 390 mii lei. În cadrul lucrărilor vor fi delimitate zonele cu borduri, se va turna asfalt, iar parcările realizate vor fi marcate şi numerotate", se precizează în comunicatul Primăriei.
Recent firma Selina a realizat 177 de parcări pe străzile Sovata, Splaiul Crişanei şi Oneştilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.