URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
31 August 2012, 17:42

Primăria a câştigat finanţarea europeană pentru drumul rapid din strada Ecaterina Teodoroiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Drumul rapid care va lega viitorul pod Macio de zona străzii Theodor Neş de-a lungul străzii Ecaterina Teodoroiu a primit undă verde. Primăria a anunţat vineri că a primit înştiinţarea oficială cu privire la acordarea finanţării europene prin programul de cooperare transfrontalieră HU-RO pentru proiectul privind "Decongestionarea traficului rutier şi îmbunătăţirea mobilităţii populaţiei pe coridorul de legătură Oradea - Biharkeresztes".

Drumul, cu o lungime de 3,5 kilometri, va fi construit de-a lungul străzii Ecaterina Teodoroiu şi va oferi o alternativă la circulaţia prin centrul oraşului pentru autovehiculele care tranzitează Oradea venind dinspre Cluj pentru a ajunge la drumul de Borş sau Satu Mare.

Din valoarea totală a proiectului, estimată la 13 milioane de euro, municipalitatea a reuşit să atragă fonduri nerambursabile în valoare de 5,5 milioane de euro. Diferenţa urmează să fie acoperită de către Primărie dintr-un împrumut sau din alocări de la bugetul local.

Piaţa Rogerius va fi centru de afaceri

Cel de-al doilea proiect pentru care municipalitatea a primit confirmarea aprobării finanţării se referă la transformarea pieţie Rogerius într-un centru de afaceri cu produse agroalimentare. Parterul clădirii va fi ocupat de spaţii comerciale şi mese pentru produsele agricultorilor locali urmând ca la etaj să fie amenjate localuri şi terase pentru locuitorii zonei.

Proiectul "Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreperenorială în municipiul Debreţin" are o valoare totală de 5,7 milioane euro din care finanţarea neramburabilă alocată Oradiei se ridică la 2,9 milioane euro.

Dealul Ciuperca va fi grădină

La fel, municipalitatea a fost informată oficial despre aprobarea finanţării pentru reamenajarea dealului Ciuperca menit să relanseze turismul în zonă. Proiectul intitulat "Dezvoltarea de habitate naturale de floră spontană şi specii de arbori protejaţi pe Dealul Ciuperca Oradea şi în Korosszegepati-Hajdu-Bihar" urmăreşte ameliorarea terenului, stabilizarea versantului, reducerea riscului de alunecare de teren şi protejarea florei locale din cele două regiuni. Întreaga zonă va fi transformată în promenadă cu alei şi fântâni, dar şi loc de atracţie pentru turiştii care doresc să admire oraşul de la înălţime.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1,9 milioane euro, din care contribuţia proprie a municipalităţii este de 987.253 euro, finanţarea neramburabilă este de 735.000 euro iar contribuţia autoguvernării Române din Korosszegapati, partenerul în proiect, este de 220.051 euro.

Sinagoga Zion se reabilitează

Un proiect la fel de important pentru relansarea turismului în Oradea îl constituie cel privind "promovarea turimului religios prin valorificarea patrimoniului comunităţilor evreieşti din Oradea - Debrecen" care vizează reabilitarea sinagogii Zion din centrul municipiului precum şi a sinagogii din Debreţin.

Monument de arhitectură, sinagoga orădeană va servi ulterior ca sală pentru concerte, manifestări culturale, expoziţii, dar şi ca punct de informare turistică. Reabilitarea clădirii a fost estimată la 1,9 milioane de euro, sumă din care nu mai puţin de 1,1 milioane de euro o reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Toamna se numără euroii

Odată primită înştiinţarea pentru aprobarea finanţării proiectelor, municipalitatea se poate pregăti de contractarea lucrărilor. "Acum că avem certitudinea aprobării proiectelor, urmează să întocmim documentele pentru încheierea contractelor de finanţare. După toate probabilităţile aceasta se va întâmpla undeva în luna octombrie, după care vom putea începe licitaţiile", a declarat Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională care a conceput şi promovat proiectele.

Până la organizarea licitaţiei pentru lucrările efective DMPFI va trebui să achizioneze serviciile de proiectare, dirigenţie de şantier, asistenţă tehnică şi altele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
bani eu
Unde ati vazut voi banii. Daca ziarele il pupa in fund pe Bolojan, asta nu insaamna bani europeni. Ziarele ne mint pe fata. Nu vin banii ffndca se fura si cei de la UE,stiu asta. Sa prezinte pupincuristii documentele prin care s-au primit banii sau vreun angajament de plata. Si eu pot scrie aici ca sunt milionar in America si nu ma credeti,dar daca scriu ziarele puneti botul si nu imi cereti documente.
Postat 07 Noiembrie 2012, 01:14 de cacaru
Felicitari domnule primar
Felicitari domnului primar si echipei sale pentru toata munca depusa pentru a dezvolta orasul nostru! Va multumim
Postat 03 Septembrie 2012, 10:23 de Un oradean
@aa
Bravo, mai, ai zis-o ! Daca taceai..... Uite unde l-au pus usl-istii pe Filip spaga, fu al doilea in kkt-ul asta de stat, cand copy-lotul si al lui cacarau se jucau de-a presedintele ! Ce sa inteleaga narodul/norodul, daca in cea mai cinstita guvernare pe Filip spaga cum ii zici tu, usl-ul l-a cocotat taman in fruntea senatului ? Mai erau vicepresedinti.... e drept ca tot din soiul ,,filip spaga''.
Postat 02 Septembrie 2012, 06:37 de .
aa
bravo Bolo &Co..aici se vede calitatea echipei care si-a ales-o...si faceti o paralelea cu conducerea Filip & Spaga
Postat 01 Septembrie 2012, 13:12 de aa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON