URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Ianuarie 2013, 14:57

Prefectul a chemat la raport specialiştii, pentru salvarea rezervaţiei de nuferi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Miercuri a avut loc, la Prefectura Bihor, prima întâlnire de lucru din acest an a comisiei de monitorizare a Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţea din Băile 1 Mai, înfiinţată în urmă cu opt luni. Discuţiile au urmărit găsirea unor soluţii pentru salvarea rezervaţiei, în urma scăderii debitului izvoarelor termale care alimentează lacul Ochiul Mare, locul în care se dezvoltă în mediu natural nufărul termal, monument al naturii.

Reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor, custodele rezervaţiei cu nuferi termali din Băile 1 Mai - directorul Aurel Chiriac, muzeografii Radu Huza, Marton Venczel şi Adrian Gagiu, ai Gărzii de Mediu - Bruno Paşcu, Transgex - Mircea Novac, Primăriei Sânmartin - primarul Lucian Popuş, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale - Radu Avram Miron şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului - Sanda Mercea - s-au întâlnit pentru a discuta posibile soluţii pentru salvarea ariei naturale protejate, a cărei existenţă este periclitată în urma secării lacului termal, constată în 8 decembrie 2012. La discuţii au participat şi biologul Ana Marrossy şi profesorul universitar Vasile Joldea, implicaţi în cariera lor în problematica rezervaţiei.

Dată fiind gravitatea problemei, care pune România într-o lumină extrem de nefavorabilă în ochii Europei, rezervaţia din Băile 1 Mai fiind bun de patrimoniu naţional dar şi european, prefectul Claudiu Pop a chemat la raport specialiştii care ar putea să găsească soluţii pentru menţinerea în viaţă a rezervaţiei. "Ştiu că acolo nu mai poate fi ceea ce a fost vreodată, însă trebuie să vedem ce se mai poate şi dacă se mai poate salva ceva", a spus Claudiu Pop, dând apoi cuvântul membrilor comisiei.

Cea care a punctat ferm adevărata cauză a dezastrului ecologic produs în lacul Ochiul Mare, care adăposteşte trei specii protejate - nufărul termal, melcul melanopsis parreyssi şi roşioara lui Racoviţă - a fost biologul Ana Marrossy: "Cauza scăderii debitelor izvoarelor termale este folosirea abuzivă a zăcămintelor de apă geotermală, prin exploatări ilegale în Băile Felix şi 1 Mai".

Ipoteza acesteia a fost confirmată şi de reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor, custodele rezervaţiei, care a propus găsirea forajelor ilegale în zona Băilor şi închiderea acestora. În replică, atât reprezentanţii ANRM, cât şi cei ai Primăriei Sânmartin şi ai Transgex, au spus că este necesară "ca şi soluţie rapidă" decolmatarea izvoarelor termale sublacustre, ce alimentează din adânc Ochiul Mare cu apă termală, pentru a încerca mărirea debitelor acestora. Soluţia a fost agreată şi de prefect, care a dispus Muzeului să urgenteze demersurile către Academia Română - forul ştiinţific tutelar al rezervaţiei ce aprobă orice intervenţie în ariile protejate - pentru a aviza lucrările de decolmatare. "E clar, avem un pacient în moarte clinică şi nu mai putem aştepta. Trebuie să intervenim rapid", a spus Pop.

Următoarea întâlnire a comisiei va avea loc luna viitoare, până atunci custodele urmând să deruleze acţiuni de monitorizare continuă a nivelului şi temperaturii apei din lacul Ochiul Mare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Pasztor Sandor (Iuda) ne-a vandut (intubarea paraululi Paris) pe trei arginti diavolului,Bolojan
Pasztor ur,intreprindeti ceva,macar de aceasta data sa va dovediti profesionalismul daca legat de Intubarea paraului Paris v-ati cam facut de cacao,sau o sa va faceti cand va trebui sa va justificati solicitarea MINCINOASA ,in fata Curtii de Conturi europene de la Luxembourg si apoi OLAF.Primarul Bolojan,promotorul acestei initiative nu are sa va mai cunoasca.Deci,mergand pe firul gandiri Dvs. ma astept la initiative "destepte" pentru "proiecte destepte" vorba Dvs si a gospodarului nr. 1 al Oradiei,Ilie Bolojan - deci intubarea paraului Peta si platforme de parcare auto,piste de biciclete pe aceste lacuri (balti ) care numai probleme ne aduc,reclamatii si amenzi.De asta avem nevoie?Agentia pentru Protectia Mediului Bihor -Oradea,nici o initiativa?Pasztor ur,va propun sa mergeti in Ungaria (in schimb de experienta) si sa costatati, cum este posibil sa se pastreze ecosistemul geoteremal din Budapetsta si multe alte localitati din tara vecina.Daca nu va descurcati cu limba,va punem la dispozitie un traducator,de-al nostru.Acolo nu veti gasi insa personaje care sa-l interpreteze pe IUDA asa de bine ca Dvs.care sa vanda interesele comunitatii pe trei arginti ,diavolului.Dar ,de asemenea nu veti gasinici Primari pe pozizia de diavol. La treaba,Dle ministru Secretar de Stat.....fiu al Oradiei Mari !
Postat 28 Noiembrie 2014, 23:39 de platona
blatisti
E BINE CA A FOST POPUS INVITAT.ARE O MINTE SCLIPITOARE SI SUNT SIGUR CA NUMAI DE LA EL POATE VENI SOLUTIA VIABILA.D-LE PREFECT AR FI BINE SA NU NE MAI PREFACEM ATAT DE MULT.NOI CEI CARE AM FACUT BAIE IN PISCINA LUI POPUS STIM CE APA FOLOSESTE.ATI CHEMAT LUPU SA SUSTINA O TEMA PENTRU SALVAREA STINII DE OI.
Postat 16 Ianuarie 2013, 20:38 de mihai
foraj de reinjectare
Ar trebui efectuat un foraj de reinjectare care ar realimenta acviferul. Lucru simplu dar extrem de scump.
Postat 16 Ianuarie 2013, 19:56 de Timar Adrian
S-a trezit si pulica franaru'
In sfarsit s-a trezit si Paganel, papagalul junglei. E ceea ce trebuia facut din primul moment cand i-a fost sesizata problema. Acuma, sper din tot sufletul ca nu o sa-i trebuiasca cativa ani sa i-a masuri concrete si ca masurile sa nu se limiteze la frectii la picior de lemn.
Postat 16 Ianuarie 2013, 17:24 de anticomunistul
in 2013 mai stam la cozii enorme, rusine USL !
nu va este rusine am fost la casa de sanatate pentru adeverinta asigurat si am stat ca vitele la coada, faceti sa vedem on line daca suntem sau nu asigurati, rusine ca pdl veti muri, ati promis si nimic nu ati schimbat, rusine!
Postat 16 Ianuarie 2013, 16:08 de nu va e rusine !
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6601 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON