URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
16 Martie 2012, 12:48

Partidul lui Tokes are "cel mai mare numitor comun" cu PDL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
"În această primăvară intenţionăm să luăm legătura şi cu partidele româneşti, pentru a anunţa oficial că ne-am înfiinţat şi să le înmânăm programul nostru şi intenţia noastră de a colabora în interesul general al ţării", a spus preşedintele PPMT, Toro Tibor, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o vineri la Oradea împreună cu preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes.

"Din punctul de vedere al valorilor politice, PDL este cel mai apropiat de PPMT, dar trebuie să spunem că acest contur ideologic al partidelor româneşti este difuz, deci este dificil să avem relaţii acum pe considerente ideologice, dar cu toate acestea PDL ar fi pe primul loc pentru o colaborare pentru că avem cu ei cel mai mare numitor comun", a spus Toro Tibor.

În ce priveşte dialogul cu PNL şi PSD, liderul PPMT a afirmat că relaţia cu acestea este "mai greu" de realizat, din cauza unor declaraţii ale liderilor Crin Antonescu şi Victor Ponta. "O colaborare (n.r. - cu cele două formaţiuni din USL) este mai greu de realizat, când domnul preşedinte Antonescu şi domnul preşedinte Ponta ne consideră fascişti şi extremişti fără să ne vadă programul", a arătat preşedintele PPMT.

Toro Tibor a fost completat de liderul CNMT, Laszlo Tokes, care s-a exprimat mai dur faţă de preşedintele PSD şi a afirmat că poziţia acestuia faţă de PPMT s-ar explica prin descendenţa "post-comunistă" a social-democraţilor. "Sunteţi prea îngăduitor faţă de domnul preşedinte Ponta, domnule preşedinte. Este evident că în mod tendenţios face domnia sa afirmaţii cu privire la caracterul nostru extremist în baza caracterului post-comunist al partidului său", a spus Tokes.

Întrebat dacă PPMT a stabilit deja un calendar al întâlnirilor cu liderii celorlalte partide, Toro Tibor a precizat că deocamdată se lucrează la programarea lor. "Încă nu avem stabilit un calendar al întâlnirilor, dar se lucrează la el", a spus preşedintele PPMT.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
evident
amu...ungurii inlocuiesc ungurii la guvernare? astia, reconsidera pozitia..''marie cu... aceeasi palarie''
Postat 17 Martie 2012, 10:04 de evident
evident
amu...ungurii inlocuiesc ungurii la guvernare? astia, reconsidera pozitia..''marie cu... aceeasi palarie''
Postat 17 Martie 2012, 10:04 de evident
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON