Încă două
Consiliul Local Sânmartin, reunit în şedinţă extraordinară, a decis luni să adopte încă două Hotărâri pe tema gazelor de şist, după ce în octombrie a hotărât interzicerea exploatării acestui tip de resurse prin metoda fracturării hidraulice, iar joia trecută - un referendum programat pe 26 ianuarie, prin care localnicii să se pronunţe dacă sunt de acord sau nu cu orice activitate extractivă, fie că este vorba despre ţiţei, gaze naturale sau gaze de şist.
"Am adoptat azi o Hotărâre pentru a ataca în contencios Hotărârea prin care Guvernul a aprobat în luna noiembrie acordul petrolier emis pentru explorarea-dezvoltarea-explorarea petrolieră în favoarea companiei East West Petroleum, şi o alta, pentru a adăuga încă o întrebare la referendumul pe care îl vom desfăşura pe 26 ianuarie. Noua întrebare este: Sunteţi de acord cu interzicerea gazelor de şist pe teritoriul administrativ al comunei Sânmartin?"", a declarat pentru BIHOREANUL primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş.
Potrivit acestuia, Consiliul Local a mai decis, de asemenea, să sesizeze şi Avocatul Poporului, tot în legătură cu Hotărârea de Guvern din noiembrie, pentru aprobarea acordului emis de ANRM companiei East West Petroleum.
Reacţie rapidă
Cele două noi Hotărâri ale Consiliului Local Sânmartin au fost adoptate luni la doar câteva ore după ce Prefectura a înregistrat la Tribunalul Bihor o acţiune pentru anularea altor două acte normative ale aleşilor locali din Sânmartin. Este vorba atât de HCL 602/12.12.2013, adoptată joia trecută, pentru organizarea pe 26 ianuarie a referendumului prin care localncii să răspundă întrebării "Sunteţi de acord cu prospectarea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea resurselor petroliere, a gazelor naturale şi a gazelor de şist pe teritoriul administrativ al comunei Sânmartin?", cât şi de HCL 504/21.10.2013, "privind interzicerea explorării, dezvoltării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul administrativ al comunei Sânmartin, judeţul Bihor, prin metoda fracturării hidraulice".
Ambele decizii ale aleşilor locali din Sânmartin au fost atacate deoarece, conform juriştilor Prefecturii, acestea "au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor legale".
Detalii, în articolul "Prefectura a atacat Hotărârea Consiliului Local Sânmartin privind referendumul anti-petrol. Iată de ce!"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.