URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iulie 2012, 17:01

Adolescentă în stare gravă, după o scaldă în Criş. Sora ei, salvată de un student! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O adolescentă de 16 ani se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce a vrut să se scalde în Crişul Repede, nu a mai putut ieşi din apă şi s-a înecat.

Potrivit locotenentului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, pompierii au fost anunţaţi miercuri în jurul orei 16, că două fete care s-au avântat să facă baie în Crişul Repede, într-o zonă cuprinsă între Centrul de Calcul şi Podul Decebal, nu mai pot să iasă din apă.

La 2 metri sub apă

La locul întâmplării s-a deplasat un echipaj cu scafandru, un echipaj de prim ajutor calificat şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) al SMURD.

Fata de 12 ani fusese scoasă din apă teafără de un trecător, care nu a reuşit să o găsească şi pe sora ei, de 16 ani. Pompierii au găsit-o însă în câteva minute, la o adâncime de aproximativ 2 metri, sub apă.

 "Echipajul de terapie intensivă mobilă prezent la faţa locului a efectuat manevrele de resuscitare, transportând-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean", a precizat Roşca, într-un comunicat.

Ambele tinere au fost duse la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii. Dacă fata de 12 ani nu e în pericol, dr. Adriana Bălan, medic la SMURD, a declarat că tânăra de 16 ani este în stare foarte gravă.

Din spirit civic

Biroul de presă al Primăriei Oradea a anunţat miercuri după amiază că cele două tinere au fost observate de o angajată a Direcţiei Economice a municipalităţii, de la Taxe şi Impozite Locale, Speranţa, care, împreună cu alte 4 colege, tocmai ieşise de la serviciu şi mergeau spre case.

"Femeile au început sa strige după ajutor şi au sunat la 112. Dintre persoanele aflate în trecere, una singură a sărit în ajutor. Un tânar aflat în spatele lor, fără să stea pe gânduri, s-a descălţat şi a sărit repede în apă să salveze cele două surori aflate la un pas de înec. Pe una dintre ele a scos-o la suprafaţă, a adus-o la mal, unde a ajutat-o să-şi revină, după care s-a aruncat din nou în apă în căutarea surorii ei. Pe aceasta din urma nu a mai reuşit s-o găsească", se arată în informare.

Fodor Botond Levente1.jpgTânărul salvator se numeşte Fodor Botond Levente (foto), are 27 de ani şi este student la Universitatea Partium din Oradea, la Secţia Grafică, fiind originar din Miercurea Ciuc. 

El era în drum spre un prieten de-al său, cu care plănuia să repare o bicicletă. "Prin curajul şi prin fapta sa, Levente a devenit eroul zilei de azi. De emoţie şi de supărare că nu a putut s-o salveze mai repede şi pe cea de-a doua fetiţă, acesta abia îşi mai găsea cuvintele", încheie comunicatul municipalităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
un OM adevarat!
bravo ,baiatule,BRAVO!,oare cati dintre noi se mai pot numi oameni intr-o lume atat de rea?,cati?????????????,raspunsul e ca putini,foarte putini.,inca odata MULUMIRI din suflet,ptr. gestul tau de OMENIE!,BRAVO!,UN om adevarat!
Postat 08 Iulie 2012, 14:16 de maia
Bine mah!
Evident ca apare o dobitoaca care sa traga eterna concluzie ca Bolojan e de vina pentru toate relele din lume :)). Daca erai mai coerenta, ziceam ca e un trolling jucaus.
Postat 06 Iulie 2012, 11:04 de Dan C
VEDETI?
Sa nu mai cracniti de SORBONICA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Bravo studentilor si profesorilor !
Postat 05 Iulie 2012, 15:23 de unul
jalnic , da dovada de o administratie PROASTA !
nu au bani nici de strand :4 lei !!!!!!! asta trebuie promovat nu va riscati viata pentru 4 lei :))))) PRIMARIA pe canicula nu ia nici o hot. locala cu privire la copii defavorizati care sunt obligati sa se spele in cris ca vezi Doamne noi RAUTATILE dar ne numim OAMENI nu suntem in stare sa le dam sapun sa se spele dupa care in bazin, raman ORPILATA de cat de INUMANI ne am transformat , nu avem capacitate sa intelegem ca copii retin toate actele de abuz si violenta , discriminare manifestata asupra lor, JALNIC PRIMAR avem !!!!! ce te costa sa i lasi sa intre GRATUIT :)))) nu pot muncii !
Postat 05 Iulie 2012, 14:17 de avem un PRIMAR
Iată un OM!
Felicitări pentru curaj şi pentru admirabilul gest!
Postat 05 Iulie 2012, 14:01 de Solidaritate
RESPECT
RESPECT SALVATORULUI ! Chiar daca el e maghiar si eu un roman oleaca nationalist ma plec si imi scot palaria in fata acestui OM. O dovada ca omenia nu tine cont de religie sau natie, ca putem trai bine ajutandu-ne uni pe altii ne facem viata mai buna.RESPECT D-LUI Fodor Botond Levente .
Postat 05 Iulie 2012, 13:32 de Un Roman Corect
Bravo
respect si jos palaria in fata lui pentru gestul de omenie de care a dat dovada
Postat 05 Iulie 2012, 12:44 de oradean 78
CV de salvator
In sfarsit un articol care avea de ce sa fie scris. Bine conceput, cu cap-coada si mai ales cu un bun mesaj : \"asa sa faceti, voi, cei ce vreti sa fiti apreciati\",asta este o atitudine de erou ! Acest tanar, Fodor Botond,este si va fi un om valoros, de zeci de ori mai valoros decat actualul prim-ministru. Iata mesajul, si aceasta este concluzia. CV -ul lui este upgradat cu 2 vieti, iar Victor Ponta are de ce sa il invidieze pe acest tanar student.
Postat 05 Iulie 2012, 09:56 de Floricita Ingrozita
!!!
Felicitari salvatorului,el are sufletul incarcat pt ca nu a gasit cealalta fata iar probabil ceilalti care se uitau nu au nimic sa-si reproseze. Felicitari, esti un erou.
Postat 05 Iulie 2012, 07:51 de AAA
Felicitari!
Felicitari Botond! Mai mare onoare si curaj, sa salvezi o viata, nu cred ca este! "We could steal time Just for one day We can be Heroes For ever and ever What d'you say" Bowie
Postat 05 Iulie 2012, 00:09 de Ovi D. Pop
marcell
felicitari, baiatului care si-a pus viata in pericol, salvand o alta viata...insa daca acele fete nu sareau in apa...era cu totul altceva...
Postat 04 Iulie 2012, 23:19 de m
Bravo
Felicitari ! Bravo bravo baiatule esti un exemplu demn de urmat !
Postat 04 Iulie 2012, 22:49 de Ana
Felicitari !!!
Cu adevarat e erou! Bravo lui! Un exemplu pt. noi toti.
Postat 04 Iulie 2012, 19:31 de geamandura
APRECIAŢI GESTUL
Nu vă sfiiţi să-i apreciaţi gestul altruist. Nu trebuie comentat ca în alte cazuri la care, se pare, toţi ne pricepem. Dacă ar exista cât mai mulţi cu educaţie (morală) şi un astfel mod de reacţie sigur am fi o altfel de naţiune. FELICITĂRI OMULE!
Postat 04 Iulie 2012, 18:52 de Alexandru
Asta da spirit civic
Felicitari eroului.
Postat 04 Iulie 2012, 18:38 de pre
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON