Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat vineri că poliţiştii Serviciului Rutier Bihor vor lua măsuri împotriva şoferilor care îşi parchează maşinile pe marginea şoselei în staţiunile montane Stâna de Vale şi Vârtop.
"Turiştii care intenţionează să petreacă zilele de weekend în staţiunile montane Vârtop şi Stâna de Vale că sunt obligaţi să parcheze autovehiculele numai în locurile special amenajate în acest scop", a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, arătând că, şoferii care nu se vor conforma riscă să se aleagă cu dosare penale.
"Blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei, ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă ", a avertizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Conform ununi protocol încheiat între Poliţia Bihor, Poliţia Alba şi administratorii drumurilor, în zona satului de vacanţă Vârtop, pe raza judeţului Alba, s-a amenajat o parcare specială pentru autocare, la circa 400 m distanţă de pârtie, singurul loc în care pot fi parcate autocarele.
De asemenea, a mai arătat Dinu, pe parcursul întregului sezon de iarnă, în zilele de sâmbătă şi duminică, începând din localitatea Lunca, pe D.N. 75, este interzisă circulaţia autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 7,5 tone.
Măsurile drastice au fost necesare din cauza aglomeraţiei din staţiunile montane, luate cu asalt în ultimele săptămâni de iubitorii sporturilor de iarnă. Lipsa locurilor de parcare a făcut însă ca şoferii să-şi lase maşinile pe marginea şoselelor, îngreunând astfel circulaţia.
Săptămâna trecută, şirul de maşini pe DN 75, în Vârtop, se întindea pe cel puţin 8 kilometri, pe ambele sensuri, obligându-i pe salvamontişti să facă slalom printre maşini cu o targă pentru a transporta un rănit la Ambulanţa care nu putea urca în staţiune din cauza ambuteiajului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.