Societatea de transport OTL a anunţat că prelungeşte perioada de preluare a datelor în vederea eliberării cardurilor de călătorie pentru pensionari, la cele cinci puncte din oraş, până pe 30 iunie.
"Până acum, s-au prezentat peste 70% dintre cei circa 48.000 de pensionari din Oradea. Perioada a mai fost prelungită o dată şi tot nu s-au prezentat foarte mulţi. Acum este ultima perioadă în care aceştia îşi mai pot cere cardurile", a declarat pentru BIHOREANUL Csuzi Istvan, directorul OTL.
După 30 iunie, OTL va mai ţine funcţionale doar două astfel de puncte. "Cetăţenii care vor dobândi de aici înainte statutul de pensionar îşi vor putea lua cardurile de aici", a mai adăugat Csuzi.
Managerul societăţii de transport a mai precizat că OTL nu poate să ţină permanent deschise punctele de preluare a datelor din oraş, mai ales în condiţiile în care majoritatea pensionarilor şi-au ridicat deja cardurile de călătorie. "Avem nevoie de personalul care stă acolo la ghişee şi aşteaptă pensionarii şi în altă parte", a mai spus acesta.
Punctele de preluare a datelor pentru personalizarea cardurilor de călătorie sunt: Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice "Rogerius 2", str. Ep.I.Suciu 1 (lângă Orăşelul Copiilor); Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice "Ioşia", str. Cazaban 51; staţia de Redresare OTL, str. Duiliu Zamfirescu - toate trei deschise de luni până vineri între orele 8 şi 16 - respectiv la Lotus Center, intrarea dinspre Banca Raiffesen, punct deschis în zilele lucrătoare, între orele 10.30 şi 20, iar sâmbăta şi duminica între orele 11 şi 18.30, şi un alt punct deschis la centrul comercial Auchan, zilnic între 9.30 şi 20.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.