URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
21 Aprilie 2012, 12:58

Pedalează pentru natură: Aproape 150 de biciclişti la mega-maratonul Asociaţiei ProBikers (FOTO/VIDEO)

Agitaţie mare sâmbătă dimineaţă, la Bazinul Olimpic din Oradea. O mulţime de biciclişti, amatori şi profesionişti din toată ţara şi din străinătate s-au aliniat la start pentru a participa la mega maratonul pentru biciclişti, organizat de Asociaţia Sportivă ProBikers Bihor, menit să atragă atenţia asupra unui mod de viaţă sănătos şi sportiv, dar şi îndemnând prin gestul lor la folosirea bicicletei în pofida mijloacelor de transport poluante.

Cu muzica în boxe, într-o atmosferă ca-ntre prieteni, echipaţi în simple haine sport ori cu costume speciale şi cu biciclete care mai de care, participanţii s-au adunat la Bazinul Olimpic la ora 10, aşa cum era anunţat iniţial, dar, pentru că oamenii tot veneau iar la un moment dat organizatorilor nu le-au mai ajuns numerele de ordine, startul a fost amânat cu o jumătate de oră.

"În total, la cele două categorii, profesionişti şi amatori, s-au înscris 139 de participanţi, cu vârste între 16 şi peste 60 de ani. Pe traseul cel mic, de 35 de kilometri, parcurs de amatori, sunt 96 de concurenţi, iar pe traseul lung, de 80 de kilometri, pentru profesionişti sunt 43. Participanţii vin din toată ţara, mai ales din Arad şi Timişoara, iar peste 20 de oameni au venit şi din Ungaria. Sunt şi foarte mulţi orădeni, cam 70%", a declarat BIHOREANULUI organizatorul evenimentului Mircea Crăciun.

Energici şi binedispuşi, întâi, au pornit participanţii la categoria "elite", iar la aproximativ 10 minute după a fost rândul amatorilor (categoria "race") să se alinieze la start.

Pornind din faţa Bazinului Olimpic, traseul parcurs de concurenţi trece prin pădurea Săldăbagiu, Podgoria, Ineu, Bălaia, Burzuc, Şuşturogiu, Şişterea, Cetariu, Paleu, Săldăbagiu de Munte şi Podgoria, finish-ul fiind tot în faţa Bazinului Olimpic. Premierea participanţilor este programată sâmbătă după amiază în jurul orei 15.

Evenimentul, realizat în colaborare cu Poliţia Bihor, face parte dintr-o serie de manifestări organizate de Ziua Pământului. Duminică, chiar de Ziua Pământului, Asociaţia Probikers continuă să promoveze mişcarea printr-un nou marş Critical Mass. Bicicliştii vor porni de la 18.30 din Parcul Magnoliei şi vor ajunge până în faţa Primăriei, unde vor ridica bicicletele deasupra capului, în semn de protest faţă de lipsa pistelor de biciclete. Traseul parcurs este: Parcul Magnoliei - str. Transilvaniei - B-dul. Dacia - P-cul Petofi - str. Republicii - B-dul G-ral G. Magheru - str.Independentei - Primaria Mun.Oradea (ridicarea bicicletelor) - str.T.Vladimirescu - str. Principatelor Unite - str. Calarasilor - B-dul Decebal - str C.Coposu - str.Transilvaniei - P-cul Magnoliei.

În aceeaşi zi, de la ora 15, pentru a încuraja voluntariatul pentru mediu, Probikers şi Administraţia Bazinală de Apă Crişuri vor planta 20 de pomi pe marginea unei porţiuni din pista de biciclete de pe Crişul Mic (Episcopia, intersecţia cu strada Matei Corvin). Este vorba de pomi din familia juglas nigra (nucul negru), care în şase ani pot atinge şapte metri în înălţime.
Organizatorii îi invită pe toţi cei interesaţi să li se alăture.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
a fost superb
imi place cum a scris stirea, exact ca si in realitate si cu detaliile bine date :)a fost o zi ff faina :)
Postat 21 Aprilie 2012, 22:27 de transportinoradea.ro
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON