Un tânăr de 22 ani din Aleşd este cercetat de poliţiştii rutieri după ce, vineri dimineaţă, a provocat un carambol în intersecţia străzilor Călăraşilor şi Satelitului, soldat cu rănirea uşoară a două persoane.
Ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a declarat pentru BIHOREANUL că accidentul s-a produs după ce tânărul, aflat la volanul unui Ford Mondeo, a intrat în intersecţie fără să se asigure.
"Şoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului Stop şi a lovit un autoturism (Logan - n.r.) condus regulamentar pe drum cu prioritate de un orădean de 45 ani. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în alte două maşini staţionate", a spus Lascău.
Se pare că maşinile avariate aparţineau unor părinţi care îşi lăsaseră copiii la grădiniţă.
În urma accidentului, două persoane, şoferul autoturismului Logan şi pasagerul său de 36 de ani, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea cu leziuni uşoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.