URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
03 Aprilie 2014, 07:38

Patru dintre bătăuşii agentului de pază din Tăuteu sunt în arest pentru omor

Patru dintre bătăuşii agentului de pază din Tăuteu sunt în arest pentru omor (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încet, dar sigur, criminalii care, vinerea trecută l-au zdrobit în bătaie pe agentul de pază al Total Guard Protect, Ozsvath Oszkar Levente, ajung după gratii. După ce, duminică, Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele a doi dintre bătăuşi, miercuri seară instanţa a mai trimis două persoane după gratii.

Cei patru sunt anchetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru omor, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, victima lor a murit în Spitalul Clinic judeţean Oradea.

Alţi trei bărbaţi implicaţi în bătaie sunt căutaţi, încă, de poliţişti, iar şoferul maşinii cu care atacatorii au fugit de la locul faptei este cercetat în stare de libertate sub acuza de complicitate.

După cum se ştie, agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente a fost agresat vineri seară, în timp ce încerca să liniştească un grup de scandalagii într-un local din comuna Tăuteu.

Înarmaţi cu pari, bătăuşii l-au lovit până când i-au zdrobit craniul şi mâinile după care au fugit, bărbatul fiind internat în comă de gradul 3 pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului clinic judeţean Oradea unde, marţi, a intrat în moarte cerebrală şi nu a mai putut fi salvat.

Familia lui şi-a dat, însă, acordul, ca organele sale să fie prelevate pentru a salva viaţa unui om grav bolnav şi să îmbunătăţească sănătatea altor 5 persoane.

Citiţi despre altruismul unei mame greu încercate în articolul: "Lupta lui s-a terminat: Organele agentului bătut de 8 indivizi vor ajuta alţi oameni să trăiască!" dar şi despre incidentul şocant care a condus la moartea agentului în articolul: "Un agent de pază a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătut cu bâtele de 8 bărbaţi"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
!
Nume de tigani....what else???Sper ca au primit ceea ce merita!
Postat 05 Aprilie 2014, 14:30 de ana
????
sunt unguri. au nume unguresti
Postat 04 Aprilie 2014, 16:53 de ????
b
Varga David, Canalaş Ionel, Varga Cosmin, Varga Iosif, Merluţ Valentin Adrian, Merluţ Daniel, Claudiu Colompar.
Postat 04 Aprilie 2014, 12:29 de guta
inca unu
...Mierlut
Postat 03 Aprilie 2014, 13:49 de unu din Spania
nume vreti?
rostas, varga, reszmuves...alege un nume.
Postat 03 Aprilie 2014, 12:06 de iorgu
Nume, vrem nume!!
Numele d-na Laura Gal, numele?!?! Vrem sa stim si noi cum ii cheama pe criminali, de ce acoperiti tiganii penali?? Astia trebuie arsi de vii!!!
Postat 03 Aprilie 2014, 11:40 de Anonimus-Maximus
organele........
iar tam tam cu organele?
Postat 03 Aprilie 2014, 10:27 de marius
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON