Membrii Asociaţiei Firmelor Bihorene se vor întâlni joia aceasta cu şefii ITM Bihor pentru a analiza problemele identificate în urma controalelor efectuate la societăţile comerciale din judeţ în ultimele luni, a anunţat directorul general al AFB Bihor, Dan Octavian.
"Vizăm, în principal, aplicarea şi interpretarea legii astfel încât să producă efectele cele mai benefice pentru agenţii economici bihoreni şi, evident, pentru angajaţii acestora", a declarat Dan Octavian.
La întâlnirea programată să se desfăşoare joi la Hotelul Ramada cu începere de la ora 11 sunt invitaţi toţi reprezentanţii societăţilor comerciale din Bihor interesate de discuţia cu cei ai ITM, fie că sunt sau nu membri ai AFB.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.