Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a anunţat, vineri, începerea urmăririi penale faţă de o bihoreancă de 36 ani din localitatea Arpăşel şi a firmei acesteia, sub acuzaţia de evaziune fiscală.
Din cercetările poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor reiese că, în perioada 2011-2012, firma bihorencei Sarkozi Brigitta a făcut achiziţii intracomunitare din Ungaria, Slovacia, Italia şi Grecia, dar şi tranzacţii cu parteneri români, fără să le înregistreze în contabilitatea societăţii ori să le declare organelor fiscale.
"Totodată, femeia s-a sustras de la verificările organelor fiscale, declarând sediul social al societăţii la o adresă din localitatea Arpăşel unde nu au fost desfăşurate niciodată activităţi comerciale", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Potrivit subcomisarului Alina Dinu, prejudiciul total cauzat de afaceristă este de 751.727 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, nerecuperat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.