Administraţia Imobiliară Oradea s-a raliat tehnicii moderne. Începând de miercuri, AIO are o platformă de plăţi online complet funcţională.
Astfel, pe site-ul www.aioradea.ro, secţiunea "Plăţi online", orice orădean care a încasat o amendă de parcare o poate plăti online, cu condiţia să nu fie deja demarată procedura de executare silită.
O notă de constatare achitată în 48 de ore îl costă pe cetăţeanul amendat 40 de lei, una achitată după acest termen 75 de lei, în timp ce un proces verbal de amendă plătit în 48 de ore costă 75 de lei, iar după acest termen 200 de lei.
Pentru a plăti online, cetăţeanul trebuie să se autentifice pe site cu CNP-ul sau cu CIF-ul, dacă reprezintă o persoană juridică.
Tot online, orădenii pot verifica şi achita la zi orice datorii, restante sau curente, către AIO.
Pe aceeaşi platformă online, orădenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale datorate Primăriei Oradea, dar şi amenzile de circulaţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.