URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Iunie 2013, 17:07

Opt firme se "bat" pentru realizarea pistei de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu. Miza? Peste 4 milioane de lei!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii municipalităţii au deschis, miercuri, ofertele depuse în vederea atribuirii lucrărilor pentru construirea unei piste de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu.

Valoarea estimată lucrărilor se ridică la 4,029 milioane de lei, sumă cuprinzând contravaloarea lucrărilor de construcţii - montaj, plus cheltuieli neprevăzute, iar în cursă s-au înscris 8 firme: Flodor Transcom, Dumexim, Colosseum Print, Asfamixt, Asocierea Topavedi Construcţii şi Crişana Pro Construct, Drumuri Orăşeneşti, Drumuri Bihor şi Drum Construct.

"În continuare urmează evaluarea ofertelor depuse, care se va finaliza cu încheierea unui contract de servicii", arată un comunicat al Primăriei.

Proiectul privind construcţia unei piste de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu, care va fi realizată prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, a demarat în 2011, când la Primăria Oradea a avut loc prima întâlnire a reprezentanţilor primăriilor din localităţile prin care va trece pista internaţională de biciclete dintre Oradea şi localitatea ungară. Scopul proiectului este construirea unei reţele de trafic între cele două oraşe.

"Pista de biciclete se va construi paralel cu drumul naţional E60, pe o lungime totală de 35.020 metri. Bugetul total al proiectului este de 6.248.607 euro, din care bugetul alocat Primăriei Oradea este de 1.347.178 euro", mai arată comunicatul municipalităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
dumexim=un mare cacat!!
Bai frate, dar chiar nimeni nu poate sa-i verifice putin pe escrocii si nesimtitii astia de la mizeria asta de firma dumexim,Ii sub orice critica...fac lucrari ca nici daca mi-ar da bani nu mi-ar trebuii ceva facut de ei...nici cusca cainelui.Isi bat joc de oameni in ultimu hal.Ii dezastru acolo...si toate astea pentru ca au sustinere politica.Nu se poate asa ceva.Din cauza la hoti si nemernici cum is cei de la dumexim, merge tara asta asa...Se va intoarce roata si sa va dea Dumnezeu,voua de la dumexim si celor care va tin in spate politic atata respect si atatia bani cu cat ii platiti pe oamenii aia care muncesc acolo, pur si simplu sub teroare.Puscaria sa va manance hotilor!!!!!
Postat 14 Iunie 2013, 19:02 de Tot eu!!
si castigatorul este?????
Castigatorul este bineinteles noua senzatie din Oradea firma Dumexim care a prezentat o oferta de 2.600.000 lei pe cand celelalte 7 firme au fost toate la 3.000.000 lei suma care de altfel este una rezonabila ca sa te incadrezi cu materialele necesare si un profit minim. Oferta celor de la Dumexim nu acopera nici macar costul materialelor necesare si atunci stau si ma intreb cum o sa reuseasca sa finalizeze aceasta lucrare.
Postat 13 Iunie 2013, 13:15 de abcd
se bat sau participa ?
se bat sau participa ? aveti ceva cu INSTIGAREA la violenta, radeti prea mult si muncitiputin, probabil :)))) se mai intampla , o ia razna si unul sanatos cu atatea stiri la ORDIN POLITIC :)))>
Postat 13 Iunie 2013, 09:12 de :))
AFARA TOTI
TRAIASCA SELINA ,HAI HAI ,SELINA.....ce drac de negocieri.. afara toti.. noi vrem SELINA...
Postat 12 Iunie 2013, 22:14 de YES MEN
Foame mare....
8 firme vreau sa \"faca\" trotuarul in Oradea catreUngaria?Sper ca,castigatoarea sa nu fie incadrata la prostitutie,pentru ca nu-i asa,si cei care beneficiaza de serviciile ei sunt condamnabili...
Postat 12 Iunie 2013, 21:38 de m
sigla Oradiei, biciclistii si rugaciunea de dimineata pentru primar
d-apoi si bolo a facut piste pentru biciclisti impartind trotuaru-n doua in oras, incepe o lucrare cu care se lauda 1 luna si o termina-n 3 ani! incredibil de mult dureaza podul peste cris din iosia, in fiecare dimi zic o rugaciune pentru primar, ca mult s-a lins pe freza la tv cu asta! banda aia de sub podul cfr de pe 6 martie e blocata de luni intregi, acolo suntem la multi la rugaciunea de dimineata pt primar! parcarile sunt arhipline in centru, toate cu taxa, dar is multi care ignora sa plateasca bilet sau parcheaza direct pe zebra! o tiganiada mai mare ca-n felix doar la mamaia gasesti! numa ca felix-ul tine de altii, la fel de educati si cu viziune ca antonescu (a se citi adormiti pe scaune cu salarii babane si freza-n vant). si centru conteaza, si iesirile-intrarile din oras! de ce nu organizeaza primaria un concurs pt o sigla a Oradiei? ceva care sa fie facut cu inteligenta, imaginatie, creativitate? ceva gen Oradea- oras cetate, un simbol, un desen, ceva artistic care sa impreisoneze turistii si oradenii? pentru asta nu sunt interese?
Postat 12 Iunie 2013, 20:38 de roger
aaa
Nici nu stiu citi localitatea respectiva. 4 milioane de euro pentru 30 de navetisti pe biciclete. Foarte tare! Baj pwla Bolojane, ca pe zi ce trece tot mai idiot esti. Daca nu erau cu fondurile astea europene nush ce puteai zice ca ai facut pentru oras.
Postat 12 Iunie 2013, 19:28 de Adrian
35 km?
Cui ii trebuie o pista de 35 km pana la Berettyoujfalu? Ce sa cautam acolo? Sa admiram lacul cu broaste.? Pentru oradeni este necesara o pista de biciclete pana la Baile Felix. Oradeni treziti-va!
Postat 12 Iunie 2013, 17:51 de Emil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON