URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
06 Decembrie 2013, 17:09

Oferiţi "O cană de fericire!". Din banii pe cadouri, ceai şi vin fiert, Rotaract ajută copiii cu dizabilităţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de vineri, 6 decembrie, şi până cu două zile înaintea Crăciunului, pe 22 decembrie, pe Corso va fi amplasată o căsuţă din lemn (în apropierea grupului statuar ce-i înfăţişează pe cei patru poeţi maghiari), unde, între orele 12 - 22, membrii cluburilor Rotaract şi Interact vor servi în fiecare zi trecătorii cu vin fiert şi ceai, gustări tradiţionale şi diverse obiecte pe care aceştia să le dăruiască de sărbători celor dragi.

Acţiunea are un scop caritabil, făcând parte din campania "O cană de fericire", iar încasările din vânzarea de ceai şi vin fiert, dar şi din donaţii, vor fi oferite în sprijinul copiilor nevăzători de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Cristal din Oradea.

"Ne-am îndreptat atenţia spre nevoile copiilor nevăzători din acest centru, astfel încât fondurile strânse să fie folosite pentru a achiziţiona obiectele necesare pentru ca aceştia să îşi poată continua educaţia. Cei opt copii cu deficienţe de vedere care învaţă la Centrul Cristal provin din familii cu posibilităţi financiare restrânse şi au nevoi speciale în ceea ce priveşte procesul de educaţie. Pentru ei vom achiziţiona o maşină de scris Braille, cubaritm (care îi ajută în învăţarea matematicii), truse speciale de geometrie, table magnetice, cărţi speciale cu poveşti, şi altele, inclusiv pachete cu cadouri de Crăciun", spune una dintre voluntarele Rotaract, Teodora Popa.

De asemenea, membrii Rotaract şi Interact vor ca banii obţinuţi din vânzarea obiectelor decorative la căsuţa "O cană de fericire" să fie oferiţi Centrului de zi Iedera, unde sunt îngrijiţi copii cu sindrom Down, iar încasările din vânzarea de tablouri pentru copiii cu autism.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON