O fetiţă în vârstă de 2 ani din localitatea bihoreană Batăr se zbate între viaţă şi moarte la spital, iar mama ei a murit, în urma unui teribil accident, în zona Salonta.
Potrivit inspectorului principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul s-a petrecut pe drumul judeţean 709, în afara localităţii Arpăşel. "Un bărbat de 29 de ani din Batăr, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Franţa, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în colioziune cu un copac şi apoi s-a răsturnat", a declarat Dinu.
În maşină se afla o familie de romi din Batăr. Adulţii tocmai se întorseseră de la muncă din Franţa, iar maşina şi-o cumpăraseră recent. Fetiţa se afla pe bancheta din spate a autoturismului, în braţele mamei sale, de 28 de ani, care a murit pe loc. Micuţa a fost foarte grav rănită, drept pentru care a fost transportată în cursul după amiezii cu elicopterul SMURD la un spital din Timişoara.
"Fetiţa este în stare gravă, cu traumatism cranian sever şi a fost transportată de un elicopter la Timişoara. Noi am preluat-o de la Salonta", a declarat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Tatăl, cel care a condus autoturismul, a scăpat fără nici o rană.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.