URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 August 2014, 13:33

Noul subprefect de Bihor, Iulius Delorean, instalat în funcţie printr-o ceremonie cernită (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de vineri, 22 august, fostul consilier municipal UDMR Iulius Delorean îl înlocuieşte în funcţia de subprefect pe Cristian Bitea (numit în 2012 la propunerea PNL după ce, câţiva ani înainte, fusese propulsat în aceeaşi poziţie de PDL). Festivitatea de instalare a noului subprefect a fost extrem de sobră, din cauza recentului deces al mamei acestuia, fostă actriţă la Teatrul de Stat din Oradea.

O "echipă perfectă"

La ora 12 fix, ceremonia a început prin citirea, de către prefectul Claudiu Pop, a Hotărârii de Guvern prin care Cristian Bitea a încetat să mai ocupe funcţia de subprefect, fiind trecut în categoria inspectorilor guvernamentali, potrivit principiului mobilităţii în funcţie a funcţionarilor publici.

"Vreau să-i mulţumesc domnului Bitea pentru activitatea pe care am avut-o împreună mai bine de doi ani, o activitate în interesul public, o activitate care a fost încununată cu rezultate foarte bune", a spus apoi, în nume personal, prefectul Claudiu Pop, înainte să dea citirii HG 676/20 august, prin care pe funcţia de subprefect astfel eliberată a fost numit, temporar, prin detaşare, Iulius Delorean.

"Îmi doresc ca domnul Delorean şi cu mine să conducem judeţul Bihor, îmi doresc ca împreună cu domnia sa, care are experienţă în administraţia publică, având patru mandate de consilier local, să veghem la respectarea legalităţii în administraţia publică din judeţ. Îi doresc mult succes şi sunt convins că va deprinde din mers atribuţiile pe care le va avea", a adăugat prefectul.

"Sunt onorat că mi s-a încredinţat această înaltă funcţie publică şi sunt convins că vom face echipă perfectă cu domnul prefect", a spus, la rându-i, Delorean.

În finalul festivităţii, la care au participat câţiva şefi de instituţii deconcentrate ale Guvernului din judeţ, Claudiu Pop a explicat că nu oferă un pahar de şampanie din cauza recentului deces al mamei noului subprefect, fostă actriţă a Teatrului de Stat din Oradea, şi a promis că acest lucru se va întâmpla după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. "Datorită faptului că domnul Delorean a avut recent un deces în familie, cupa de şampanie se amână, sper să o bem împreună după 17 noiembrie", a spus Pop.

Lungul drum către (sub)Prefectură

Fost consilier local UDMR în Oradea între 2000-2014, Delorean a demisionat din acest for la începutul anului, după intrarea la guvernare a UDMR, tocmai pentru a prelua funcţia de subprefect, pe care a ajuns prin "haltele" Biharia, Sălard şi... Sectorul 1 Bucureşti.

Iniţial, pentru a dobândi calitatea de funcţionar public, obligatorie, Delorean s-a angajat pe un post la Primăria Biharia, dar fiindcă acesta era de consilier debutant, deci insuficient, i-a fost găsit un altul, de consilier superior, la Primăria Sălard. Cum concursul a fost amânat din motive procedurale, în cele din urmă fostul consilier local UDMR a găsit un post corespunzător taman la Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Cum anume? "M-am prezentat pe 29 iulie la concursul care a fost anunţat pe site-ul Primăriei Sectorului 1", a explicat Delorean vineri, la cererea BIHOREANULUI.

De asemenea, întrebat de un alt jurnalist dacă "va continua războiul" declanşat împotriva Primăriei de predecesorul său, Cristian Bitea, pe tema parcărilor, Delorean a răspuns prompt că "voi continua orice activitate pe care mi-o va repartiza prefectul judeţului Bihor". L-a corectat, rapid, Claudiu Pop: "Mi se pare că termenul "război" este incorect, Prefectura nu are un război cu nicio instituţie, are doar datoria să verifice legalitatea funcţionării administraţiei publice".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
jos cu udmr
De nemaipomenit asa ceva. Taranul asta udenerist e subprefectul Oradiei? Cine a aranjat asta e un turnator tigan de doi bani, sa va fie de rusine cu moaca asta la judet.
Postat 24 August 2014, 06:57 de jos cu udmr
pityuka
benny hill
Postat 23 August 2014, 16:31 de andras
jigodii udemeristo-separatiste
clar o sa votez cu udrea. ea macar si-o trage daca si-o trage cu base in vreme ce pontalaul si-o trage cu udemeristii !!!!!!!!!!!!!!!
Postat 23 August 2014, 03:56 de ponta e un escroc
greata
Auzi tu ..sant onorat ,,,onorate-ar mama dreacu de idiot....dar pe noi cine ne mai onoreaza cu atatea impozite pe capul nostru si atatia incompeytenti...asta nu stie nici sa traga apa la WC..de ce as fi obligat sa platesc salariul unuia ca asta...BAAAA CUM ARATA O GAURA//// INTREABO PE rOZII...
Postat 22 August 2014, 22:03 de IONCSI
fain sunteti
Personal nu ma incanta acest eveniment, insa trebuie sa remarc ca la invenstirea lui Gyusi, membri consiliului judetean au venit de la coada vacii, de pe tarala, sau din ABC de pe colt. Nici unul nu are in educatie protocoluli numit "dress code" ca sa stie ca la un eveniment festiv se cade sa vi imbracat la un costum si cravata cu camasa alba. Ca ei sunt "teoretic" modelele noastre sociale si am pretentia sa respecte normele de etica profesionala. deci Gyusi..... taranii te-au numit, taranii te vor executa...... defapt poate atat meriti.
Postat 22 August 2014, 19:09 de bihorean
DeLorean
Ce nume frumos Delorean!Are rezonante romanesti mai mult decat unguresti,Dar cel mai celebru Delorean(de fapt DeLorean) a fost masina sport americana de acum 30 ani.
Postat 22 August 2014, 17:45 de DeGyula
Intrebati la sector, la Bucuresti, cine il cunoaste?
Nimeni de acolo, nu l-a vazut vreodata! Asadar mnciuna si fals!
Postat 22 August 2014, 15:41 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON