URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
12 Aprilie 2011, 17:08

Modernizarea Spitalului Municipal, gata la sfârşitul lunii (FOTO)

Modernizarea Spitalului Municipal, gata la sfârşitul lunii (FOTO) Modernizarea Spitalului Municipal, gata la sfârşitul lunii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul acestei luni vor fi încheiate lucrările de modernizare începute anul trecut la Spitalul Municipal Oradea, a anunţat marţi viceprimarul Gheorghe Carp, într-o conferinţă de presă la care au mai participat primarul Ilie Bolojan şi şeful SMURD, dr. Hadrian Borcea.

Viceprimarul a precizat că în prezent se mai desfăşoară lucrări la etajele IX şi V, care vor găzdui secţiile de Pediatrie pentru sugari şi copii prematuri, respectiv bolnavii oncologici, dar aceştia doar provizoriu.

"La etajul IX va fi secţia cea mai grea, pentru sugari şi copii prematuri, şi se va finaliza peste două săptămâni. Aici am introdus un sistem performant de încălzire şi răcire prin pereţi, care va păstra temperaturi constante de 23-24 grade atât iarna, cât şi vara, conform cerinţelor medicale specifice acestei categorii de pacienţi, iar toate dotările vor fi la standarde UE", a spus Carp.

Viceprimarul a afirmat că la etajul V lucrările se vor încheia "în câteva zile", urmând ca aici să fie internaţi, după desfiinţarea secţiei de Oncologie de la Staţionarul II al Spitalului Judeţean, bolnavii cu afecţiuni specifice, însă numai până la darea în funcţiune a viitorului Centru de Oncologie, ceea ce se va întâmpla, potrivit spuselor lui Carp, peste un an şi jumătate.

Viceprimarul a afirmat că viitorul Centrul Oncologic va avea un ambulator, pentru internarea de zi a pacienţilor care au nevoie de chimioterapie, şi a precizat că aceştia vor dispune de tot confortul necesar. "Vor exista inclusiv televizoare şi căşti, pentru pacienţii cărora li se fac perfuzii cu citostatice", a spus Carp.

La etajul viitoarei construcţii, a arătat el, va funcţiona o secţie de radioterapie, iar în locul fostei spălătorii a spitalului "Fundaţia Maria s-a angajat să amenajeze un spaţiu unde va asigura investigaţii gratuite în cuantum lunar de 8-9.000 de euro".

De asemenea, viceprimarul a afirmat că viitorul Centru Oncologic va avea din start două buncăre pentru acceleratoare de particule, deoarece pe viitor municipalitatea intenţionează să achiziţioneze încă un asemenea echipament.

Carp a spus că tot la Spitalul Municipal se va transfera anul viitor secţia de Recuperare şi balneologie a Spitalului Judeţean, atât pentru că această secţie "nu are ce căuta în cadrul unui spital de urgenţe", cât şi pentru că la Municipal există posibilitatea folosirii, cu cheltuieli mult mai mici, a apei geotermale, resursă deja utilizată aici.

De asemenea, viceprimarul a spus că birourile Spitalului Municipal vor fi mutate într-o singură clădire, care va fi construită la intrarea în unitate, iar parcarea din faţă (dinspre Piaţa Rogerius) va fi rezervată exclusiv pacienţilor, angajaţilor urmând să li se amenajeze o parcare în spatele spitalului.

În ceea ce priveşte lucrările de modernizare de la Spitalul Judeţean, primarul Ilie Bolojan a afirmat că "se lucrează intens la ultimele două etaje" şi că săptămâna trecută a început deja mutarea compartimentului ORL de la Staţionar II la Staţionar I, el urmând să funcţioneze alături de Chirurgia maxilo-facială, la etajul VI. De asemenea, a mai spus primarul, în această săptămână se va muta la Judeţean secţia de Neurochirurgie, care va funcţiona alături de Oftalmologie, la VII.

Pe viitor, secţia de Urologie va fi mutată din Ambulator în cadrul spitalului propriu-zis, astfel încât Ambulatorul să poată fi acreditat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
well done
bravo bolojan. prea toti vor sa fie doctori, ca sa castige bani, desi ei habar nu au sa te trateze. multumiti FMF din oradea pt asta, toate cadrele didactice de acolo isi iau salariu si de la spital. iar noi, pacientii, tot la laboratoarele lor private suntem trimisi ca sa ne facem analize, desi CAS deconteaza bani si pt asta! primaru asta macar face reforma in sanatate. pacat ca CAS ii pune piedici, dar peste cativa ani o sa vada si oradenii ca a fost un lucru bun
Postat 12 Aprilie 2011, 20:42 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON