Conform explicaţiilor furnizate de managerul Eco Bihor, Pasztai Zoltan, în prezent această societate a închis deja una dintre cele 6 parcele ale depozitului întins pe 23,7 hectare.
"Din această celulă captăm biogazul produs prin descompunerea anaerobă a deşeurilor, care prezintă un conţinut de metan de 40% din volumul total. Din biogazul captat, un generator compus din două motoare, cu o putere de 250 kilowaţi oră fiecare, produce energie electrică şi energie termică, într-o cantitate de 0,5 megawaţi oră, ceea ce poate asigura electricitatea unei localităţi mici", a explicat managerul Eco Bihor, Pasztai Zoltan.
"Rareori am văzut exemple atât de pozitive în zona de business privat cu deşeuri, ca aici, unde se valorifică integral şi potenţialul financiar, şi cel energetic al deşeurilor", a spus ministrul Mediului, Korodi Attila.
Acesta a vizitat depozitul Eco Bihor însoţit de preşedintele CJ Cornel Popa (împreună cu care a şi tăiat panglica staţiei de biogaz) şi de cei doi vicepreşedinţi, Alexandru Kiss şi Ioan Mang, după ce la sediul Consiliului Judeţean semnase contractul de finanţare pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Bihor, ce presupune gestionarea de o manieră unitară, în întregul judeţ, a colectării, transportului şi depozitării deşeurilor din toate cele 101 municipii, oraşe şi comune bihorene.
"Sper ca prin implementarea Sistemului de Management Integrat a Deşeurilor, deşeurile ajunse aici (n.r. - la halda ecologică administrată în Oradea de Eco Bihor) să scadă cantitativ şi să crească cantităţile de deşeuri reciclabile colectate, dar şi energia produsă din celelalte tipuri de deşeuri", a mai spus ministrul Mediului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.