URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Septembrie 2012, 18:06

Megainvestiţie: Concernul Emerson a semnat contractul privind concesionarea a 14 hectare de teren în parcul industrial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea a dovedit că poate fi atractivă inclusiv pentru marii investitori. George Varmuza, directorul Emerson pentru Europa Centrală şi de Est, şi Călin Banciu, directorul Emerson România, au semnat joi după-amiază cu primarul Ilie Bolojan şi administratorul Eurobusiness Park, Delia Ungur, contractul de concesionare a unei suprafeţe de 14 hectare de teren în parcul industrial.

Semnarea documentelor s-a făcut în încheierea şedinţei extraordinare de Consiliu Local care a avut loc în mod excepţional la Consiliul Judeţean pentru că sala mare a Primăriei era ocupată. Dată fiind importanţa momentului, la eveniment au luat parte inclusiv prefectul de Bihor, Claudiu Pop, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa.

Concernul Emerson şi-a propus să investească în parcul industrial nu mai puţin de 50 milioane euro în facilităţi de producţie, inginerie şi suport pentru alte unităţi din cadrul grupului de firme. Aceasta este de departe cea mai mare investiţie făcută în Oradea, după 1989, şi va duce la apariţia în următorii cinci ani a nu mai puţin de 1.500 locuri de muncă.

"Ţin să vă spun că am evaluat mai multe oraşe din România, dar şi din alte ţări, dar cel mai mult a contat în alegerea noastră modul profesionist în care reprezentanţii parcului industrial şi primarul Ilie Bolojan s-au comportat pe parcursul întregii perioade de negocieri", a declarat George Varmuza, preşedintele Emerson pentru Europa Centrală şi de Est.

În încheierea întâlnirii, primarul Ilie Bolojan a ţinut să mulţumească investitorilor pentru alegerea făcută iar echipei Euro Business Park pentru munca depusă în atragerea acestora.

"Mulţumesc partenerilor noştri că au ales să investească în Oradea şi sper să constate în curând că au luat decizia cea mai bună. Mulţumesc echipei din Primărie şi în special administratorului Parcului Industrial Euro Business, Delia Ungur, pentru modul profesionist în care a reprezentat Oradea pe toată perioada negocierilor care au durat un an de zile", a spus Bolojan.

Pe cele 14 hectare de teren din parcul industrial, Emerson va demara anul viitor construcţia primei hale de producţie, cu o suprafaţă iniţială de 20.000 metri pătraţi, urmând ca la sfârşitul anului să demareze lucrările la o clădire de birouri de aproximativ 7.000 metri pătraţi, destinată activităţilor de inginerie şi suport (back - office).

Consiliul Local s-a întrunit joi în şedinţă extraordinară pentru a aproba mai multe proiecte de hotărâri privind reactualizarea unor documentaţii în cazul unor proiecte europene promovate de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

Printre acestea se numără proiectul privind reamenajarea dealului Ciuperca, reabilitarea Sinagogii Neologe din strada Independenţei 22 şi drumul rapid care va lega zona Dragoş Vodă de cartierul Oncea de-a lungul străzii Ecaterina Teodoroiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
matematica bat o vina
eu m am saturat de IMBECILI care domiciliaza in Oradea si voteaza fara scoala , voi aveti habar ce face Primarul sau va laudati ca il cunoasteti numai!!!? de ce s au bconcesionat 14 ha dar se vor face investiti pe 2 ha si 7000 mp?
Postat 29 Septembrie 2012, 11:54 de nu are logica !!!
matematica bat o vina
nu are logica de ce s au concesionat 14 ha daca nu folosesc nici 5 ha !!!!!"20.000 metri pătraţi, urmând ca la sfârşitul anului să demareze lucrările la o clădire de birouri de aproximativ 7.000 metri pătraţi", DECI 20.000 mp sunt 2 HA nu inteleg de ce au fost concesionte 14 ha ? CUM adica dai in folosinta cuiva ca sa fie date, ce se intampla aici de fapt ?
Postat 29 Septembrie 2012, 11:52 de nu are logica !!!
Felicitari!
Bravo Delia!!!!
Postat 28 Septembrie 2012, 11:48 de catwoman
aa
baravo Bolo...inca 4-5 din astia mari si ajungi primar inca 2 mandate...sincer bravoo si echipei din primarie
Postat 27 Septembrie 2012, 19:19 de aa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON