De duminică seară, un orădean este mai bogat cu peste 2,5 milioane de euro, după ce a bifat toate cele 6 numere extrase la Loto 6 din 49!
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, numerele câştigătoare 15, 39, 44, 36, 19 şi 33 au fost bifate pe un bilet înregistrat la agenţia 05-044 din Oradea, din Rogerius, de pe strada Corneliu Coposu. Biletul a fost completat cu trei variante simple, pentru care jucătorul a plătit 30,1 lei.
S-a dovedit, însă, a fi cu noroc. Toate cele trei variante jucate au fost câştigatoare. În afară de premiul de categoria I, jucătorul norocos a obţinut câştiguri şi cu celelalte două variante, şi anume, un premiu de categoria a III-a în valoare de 372,28 lei şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei. Totodată, cu una dintre cele trei variante jucate a obţinut şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei, la tragerea principală Loto 6/49, conform sursei citate.
"În total, biletul norocos i-a adus jucătorului un premiu în valoare de 11.371.535,99 lei", a precizat Loteria Română.
Acesta este al doilea câştig de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an. Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat în 14 iulie, de un gălăţean care jucat un bilet de 16,9 lei.
Anul trecut, premiul la categoria întâi a jocului Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare fiind de peste 20 de milioane de lei.
Duminică, cu ocazia aniversării a 107 ani de activitate, Loteria Română a efectuat două extrageri la jocurile LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 din 40 şi Joker. Pentru jocurile Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc nu s-au organizat trageri duble.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.