URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
22 Iunie 2012, 15:47

Locuitorii din centrul oraşului vor rămâne o săptămână fără apă caldă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Orădenii care locuiesc buricul târgului vor trebuie să se spele săptămâna viitoare cu apă rece. Conform unui comunicat al Electrocentrale, în perioada 25 - 29 iunie se va întrerupe furnizarea de agent termic primar către consumatorii racordaţi la punctele termice din strada Ady Endre şi străzile adiacente delimitate de Piaţa Ferdinand şi strada Roman Ciorogariu.

"Întreruperea va afecta circa 80 de consumatori situaţi în zona centrală şi este necesară pentru remedierea unor defecţiuni apărute la reţeaua primară în circa cinci puncte diferite", a declarat Daniel Ţigan, directorul de termoficare al CET.

Conform directorului Ţigan pentru săptămâna viitoare Electrocentrale a mai programat tot în zona centrală a oraşului o lucrare de reabilitare a reţelei de termoficare în strada Independenţei pe porţiunea delimitată de Podul Ferdinand şi intrarea în Pasajul Vulturul Negru de lângă fostul cinematograf Libertatea.

Lucrarea se va face cu întreruperea alimentării cu apă caldă a zonei pentru o perioadă care va fi anunţată din timp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ORADEA ORAS SUPERB
MAI OAMENI BUNI BAGATII LA PIRNAIE PE SPAGARII ASTIA CARE PE BANI PUBLICI FAC LUCRARI DE CACAT .STATI PE APA TERMALA SI NU-I CHEMATI PE JAPONEZI SA VA REZOLVE PROBLEMELE . TOT FIRMELE CORUPTE DIN ROMINICA PROFITA DE CORUPTIA ASTA GENERALIZATA .
Postat 24 Iunie 2012, 00:40 de TEUTONUL
pana cand?
pana cand din bani publici se vor executa numai lucrari proaste ? de ce nu raspunde nimeni pt. aceste lucruri ? pe str. Ady Endre s-a reabilitat reteaua termica maxim de 7-8 ani !! conductele termice trebuie sa aiba garantie minim 20 de ani dar cine sa tina evidenta ???
Postat 23 Iunie 2012, 13:22 de vlad
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON