Aleşii bihorenilor au fost chemaţi, miercuri, într-o şedinţă extraordinară, să se pronunţe cu privire la modificarea a două articole dintr-o mai veche hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care, în septembrie anul trecut, fusese aprobat studiul de fezabilitate aferent documentaţiei depuse de CJ şi de Regia Autonomă Aeroportul Oradea la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial de pe lângă Ministerul Transporturilor.
Scopul documentaţiei era aprobarea proiectului de 31,6 milioane euro cu fonduri europene pentru modernizarea pistei (extinderea în lungime şi lăţime, precum şi consolidare şi refacere strat de suprafaţă).
"Ca un politician..."
Modificările erau necesare întrucât, după cum a explicat comandantul Aeroportului, Gheorghe Pasc, la data depunerii documentaţiei, costurile proiectului au fost defalcate pe două etape (prima vizând modernizarea actualei piste, iar a doua construirea a încă unei piste, botezată "Bravo"), iar între timp Comisia Europeană a schimbat regulile, cerând ca documentaţia să conţină un singur deviz, general, pentru toate lucrările.
După ce Pasc a expus situaţia, adăugând că "sunt şanse 100%" ca proiectul să fie aprobat, iar ministrul Transporturilor să vină curând la Oradea pentru semnarea contractului de finanţare, vicepreşedintele CJ Dumitru Voloşeniuc l-a ironizat pe comandantul Aeroportului, spunându-i că "de fiecare dată când aţi venit în Consiliu aţi vorbit ca şi cum aeroportul ar fi gata; vorbiţi atât de frumos, mai ceva ca un politician!".
În pofida micii înţepături, consilierii judeţeni au votat în unanimitate modificările cerute, însă aveau să se încontreze la punctul următori al ordinii de zi, şi anume modificarea organigramei Aeroportului.
"De grija" oamenilor
Modificarea organigramei era necesară - a explicat Pasc - pentru că vechea variantă includea şi un compartiment de handling (care se ocupa cu degivrarea şi vidanjarea avioanelor, manipularea bagajelor etc), or Comisia Europeană interzice ca operarea Aeroportului şi handlingul să fie asigurate de o aceeaşi structură.
Practic, din noua organigramă trebuia să "dispară" compartimentul de handling, pentru a nu contraveni normelor europene, dar aleşii bihorenilor ori s-au prefăcut că nu înţeleg, ori nu au vrut să înţeleagă acest lucru, deoarece o parte din ei s-au împotrivit modificării, apoi au propus acceptarea modificării, dar numai cu începere de la 1 iulie (cum a spus acelaşi Dumitru Voloşeniuc, după ce iniţial a afirmat că între noua şi vechea organigramă "nu există nicio diferenţă") ori au interpretat (precum Szabo Odon) modificarea ca fiind o modalitate prin care conducerea Aeroportului "ar vrea să scape de nişte oameni cu care nu se înţelege".
Pasc a fost nevoit să arate că, dacă modificarea organigramei ar intra în vigoare abia de la 1 iulie, nu ar putea depune documentaţia actualizată pentru finanţare, ceea ce - probabil - au şi urmărit opozanţii lui Ţîrle, deoarece în caz contrar, dacă proiectul este aprobat mai devreme şi se va şi semna contractul de finanţare pe perioada mandatului acestuia, şeful CJ s-ar putea lăuda în campania electorală cu banii aduşi pentru modernizarea pistei.
Ca să-i convingă pe consilierii judeţeni ai PNL şi UDMR, comandantul Aeroportului a trebuit să se "întrebuinţeze" serios, explicând repetat că prin noua organigramă "nu va fi dat nimeni afară, ci pur şi simplu dispare un compartiment pe care nu mai avem voie să-l avem", iar lui Szabo Odon, care propusese la un moment dat ca de handling să se ocupe Direcţia de Pază a judeţului, a trebuit să-i explice că operaţiunile de degivrare a unui avion nu pot fi făcute în orice condiţii.
În cele din urmă, consilierii judeţeni au aprobat şi modificarea organigramei, iar Pasc a afirmat că joi va fi la Ministerul Transporturilor pentru a depune documentaţia astfel actualizată, primind de la vicepreşedintele CJ, Alexandru Kiss, un avertisment voalat: "Responsabilitatea eventualei neaprobări vă aparţine, domnule comandant!". Altfel spus, Pasc va răspunde în cazul în care proiectul nu va fi aprobat, iar cele 31,6 milioane euro pentru modernizarea pistei nu vor mai ajunge la Oradea...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.