Cele două unităţi spitaliceşti din Bihor desfiinţate cu un an în urmă de către Ministerul Sănătăţii funcţionează în prezent sub forma unui centru de permanenţă - cazul fostului Spital Orăşenesc din Ştei, respectiv a unui cămin de îngrijire pentru persoane vârstnice - cazul fostului Centru de îngrijiri din comuna Bratca. Primarul din Ştei, însă, a dat în judecată Ministerul Sănătăţii, pentru a anula ordinul de închidere dat de Cseke Attila.
"Pe baza unor Hotărâri ale Consiliului Local şi cu avize de la Ministerul Sănătăţii, noi am transformat spitalul în centru de permanenţă deservit de medici de familie din zonă", a declarat luni pentru BIHOREANUL primarul oraşului Ştei, Ioan Lucaciu.
Lucaciu a precizat, însă, că autorităţile locale sunt în proces cu Ministerul Sănătăţii, pentru anularea ordinului prin care cu un an în urmă fostul ministru Cseke Attila a dispus închiderea, la nivelul întregii ţări, a unui număr de 67 de spitale. "Ne judecăm la Curtea de Apel Oradea şi sperăm să câştigăm acest proces, pentru că oraşul a avut de pierdut prin închiderea spitalului", a spus primarul Ioan Lucaciu.
Pe de altă parte, acesta a adăugat că "în urmă cu două săptămâni am vorbit cu actualul ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, care mi-a promis că va încerca să emită un act normativ prin care să se poată relua funcţionarea spitalului din Ştei într-un fel de regim de semi-privatizare".
Primarul a amintit că Spitalul Orăşenesc din Ştei avea compartimente de primire a urgenţelor, ginecologie, chirurgie, interne, neurologie, oftalmologie, ORL, imagistică şi laborator, deservind o populaţie de circa 30.000 de persoane într-o zonă cu relief muntos, greu accesibilă atât pe timp de iarnă, cât şi vara.
Cel mai apropiat spital de oraşul Ştei este Spitalul Municipal Episcop Nicolae Popovici din Beiuş, municipiu aflat la 15 kilometri distanţă.
A doua unitate spitalicească din Bihor desfiinţată anul trecut, Centrul de îngrijiri din comuna Bratca, unde funcţiona o secţie de interne şi una de boli psihiatrice, a fost transformată în cămin pentru îngrijirea bătrânilor şi în centru de permanenţă medicală. "Căminul de bătrâni are 48 de locuri, iar centrul de permanenţă medicală este deservit de medici de familie", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul comunei Bratca, Ionel Micula.
Cel mai apropiat spital din zonă este Spitalul Orăşenesc din Aleşd, situat la circa 17 kilometri distanţă de comuna Bratca.
Ambele unităţi medicale cu paturi desfiinţate în Bihor au fost închise în baza unui Ordin al fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, intrat în vigoare din 1 aprilie 2011, fundamentat pe memorandumul încheiat în 2009 între Guvern şi FMI.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.