URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
08 August 2012, 14:10

La Maternitate începe reabilitarea completă a două secţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, secondat de directoarea medicală a Maternităţii, dr. Lucia Daina, şi de directorul de îngrijiri, asistentul Florin Rob, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, începerea lucrărilor de reabilitare a secţiilor de obstetrică şi neonatologie OB I şi OB III.

Una din nouă

Potrivit informării făcute de Carp, proiectul - finanţat cu 6,98 milioane lei (TVA inclus) - face parte dintr-un program al Băncii Mondiale, iar Maternitatea Oradea se numără printre cele nouă din ţară care sunt modernizate din fonduri având această provenienţă.

Proiectantul lucrării este societatea Arhi Dinamic SRL, iar executantul desemnat în urma unei licitaţii Selina SRL, serviciul de supervizare urmând să fie asigurat de asocierea dintre companiile Eptisa România SRL şi Eptisa Servicios de Engineria SA Spania.

Proiectul are în vedere reabilitarea totală a etajelor I şi II ale corpului B al Maternităţii (cel construit în anii '80), ceea ce presupune înlocuirea instalaţiilor sanitare şi electrice, a celor de încălzire şi ventilare, a pardoselilor şi tâmplăriei (la uşi şi ferestre), a pereţilor, izolarea termică a faţadei, compartimentarea unor saloane pentru a fi amenajate cu grupuri sanitare proprii, dar şi reabilitarea subsolului clădirii, care va fi utilizat ca spaţiu de depozitare.

"Termenul de execuţie a lucrărilor este de 365 de zile calendaristice, începând de la data predării amplasamentului, care a fost luni, 6 august, dar noi sperăm să fie finalizate mai repede, în şase sau opt luni", a spus managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.

De două zile, saloanele secţiilor care vor fi modernizate au fost relocate în clădirea veche a Maternităţii, pentru ca firma Selina să-şi poată face organizarea de şantier.

Prezentare cu întârziere

Daina.jpgDeşi nu acesta era subiectul conferinţei de presă, Carp s-a folosit de eveniment şi pentru a o prezenta public, cu întârziere de trei luni, pe noua directoare medicală a Spitalului Judeţean, doctoriţa Lucia Daina (foto), cea care îi succede în funcţie chirurgului Adrian Duşe.

"Doctoriţa Daina este conferenţiar universitar, specializată în domeniul sănătăţii publice şi în management sanitar, şi ocupă funcţia de director medical în baza unui examen, din data de 15 mai", a spus Carp, după ce jurnaliştii i-au imputat faptul că schimbarea nu a fost comunicată public imediat, la momentul potrivit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ghici ghicitoarea mea!
1. Ghicitori pentru pacienţi/consumatori/agenţi economici: a) Ce facultate de medicină a absolvit Daina Lucia? b) Dacă ar fi dat un examen de admitere la facultate ca dr. Carp, ce rezultat ar fi obţinut? c) Ce conducător de doctorat au avut dna şi dl. Daina, respectiv ce elemente de noutate/inovative/originalitate au lucrările de doctorat ale acestora? d) Câte neconformităţi (majore) pe linie de siguranţă alimentară/sănătate publică a depistat şi prevenit bravul (fost) inspector DSP Lucia Daina? e) Câte documentaţii HACCP şi cursuri de igienă (gratuite?) a ”implementat” dna Daina? 2. Ghicitoare pentru Primarul Bolojan (poreclit ”gibonul” de unii (foşti?) colegi de partid ai activistului (fost?) ”portocaliu” Daina Cristian Marius): La viitoarele alegeri prezidenţiale şi generale, pe cine credeţi că vor vota soţii Daina? 3. Ghicitoare pentru factorii responsabili din USL Bihor: Oare de ce medici umani de certă valoare profesională, dedicaţi meseriei şi buni cetăţeni români, unii chiar foşti colegi de liceu ai dr. Carp, sau/şi cu două doctorate conforme (cu elemente de originalitate/inovative şi nu doar statistică şi ...istoria medicinei), nu ajung pe asemenea posturi? Pe motiv de IQ prea mare? P.S. Şi Elena Ceauşescu a fost ...Dottore.
Postat 12 August 2012, 00:46 de HACCP srl
Selina_Carp
Deci Selina este dusa in spate de Carp, cum a plecat Carp la Judetean , cum a plecat si Selina la Judetean. Ei , ei , doar asa putem si noi firmele corecte sa mai castigam cate o licitatie pe cinstite la primarie. N-am nimic cu Selina dar, domnul Bolojan ar trebui sa vada si sa-l elimine pe Carp si de la Judetean, ca si acolo va face monopol, si nu numai cu firmele de constructii.
Postat 09 August 2012, 07:50 de Coriolan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON