URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 04 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Ianuarie 2014, 19:45

Iubitorii de câini au făcut apel la sentimentele funcţionarilor: "Fiţi umani, nu eutanasiaţi câinii!" (FOTO/VIDEO)

Dezbaterea regulamentului pentru câinii fără stăpân din Oradea, adaptat la supranumita Lege a eutanasierii, i-a pus, joi, faţă în faţă pe reprezentanţii Primăriei şi iubitorii de câini.

Aproximativ 40 de orădeni au fost prezenţi la dezbatere, majoritatea bine pregătiţi cu amendamente la regulament, iar întrebărilor lor au răspuns şeful adjunct al Direcţiei Tehnice, Emil Benţan, şeful de serviciu din cadrul aceleiaşi direcţii Mircea Stejeran, dar şi administratorul adăpostului Grivei, Călin Ardelean. Totodată, au mai fost prezenţi consilierii PNL Camelia Dulcă, Sebastian Lascu, Lucian Popa şi Adrian Felea.

În debutul întâlnirii, Stejeran a prezentat regulamentul, spunând că responsabilitatea câinilor fără stăpân aparţine Administraţiei Domeniului Public. Angajaţii ADP ridică de pe străzi câinii şi îi duc în adăpost, unde sunt consultaţi de un medic veterinar, sterilizaţi şi microcipaţi. Câinii sănătoşi sunt declaraţi adoptabili şi pot fi "înfiaţi" chiar şi la distanţă. Asta înseamnă că stăpânul câinelui nu-şi duce animalul acasă, ci îl păstrează în adăpost, dar plăteşte lunar pentru îngrijirea lui o taxă de 100 de lei. După 14 zile de stat în adăpost, câinii nerevendicaţi şi care nu au loc în adăpost, adică cei care depăşesc capacitatea adăpostului, pot fi eutanasiaţi, în baza unei decizii date a unui împuternicit al primarului.

Evident, aceasta a fost prevederea care i-a interesat pe cei mai mulţi dintre orădenii prezenţi la dezbatere. "Am citit în BIHOREANUL că adăpostul are o capacitate de 150 de câini. Dar în adăpost încap şi mai mulţi câini!", a spus orădeanca Mirela Pamfil, o cunoscută iubitoare de câini din Oradea, încercând astfel să convingă funcţionarii să ţină mai mulţi câini în viaţă. În răspuns, Călin Ardelean i-a spus că ADP a ţinut cont, la calcularea capacităţii adăpostului, ca fiecare patruped să aibă un spaţiu suficient.

"Ce se întâmplă atunci cu al 151-lea câine?", a întrebat Carol Lazăr, şeful fundaţiei SOS Dogs. "Cu siguranţă vor fi şi 160 şi când le va veni rândul, îi vom da spre adopţie", a răspuns Benţan. Însă şeful fundaţiei a rămas convins că patrupedele vor fi eutanasiate: "Oradea nu are probleme cu câinii. Acum o să mergem în urmă cu 20 de ani. O să-mi fie ruşine că sunt orădean".

Apoi, alţi orădeni au sugerat să se găsească şi alte metode alternative pentru ca animalele să poată fi păstrate în adăpost fără costuri suplimentare, cum ar fi convenţii încheiate cu restaurante, pentru asigurarea hranei.

Un alt participant a cerut lămuriri vizavi de prevederea regulamentului, luată ad-litteram din lege, conform căreia cel care doreşte să adopte un căţel trebuie să facă dovada spaţiului locativ şi a resurselor financiare. "Spaţiul locativ se dovedeşte cu extras de carte funciară, iar resursele cu adeverinţă de la locul de muncă", a spus Stejeran. N-a precizat, însă, ce venituri trebuie să aibă un potenţial adoptator, dar a spus că, în cazul studenţilor va fi suficientă dovada unei burse. Apoi, alţi orădeni au cerut să fie declaraţi adoptabili şi câinii bolnavi, dar şi puii nesterilizaţi.

Iubitorii de câini au mai cerut ca municipalitatea să promoveze adopţiile, singura metodă certă prin care câinii vor scăpa de eutanasiere, iar în final au făcut apel şi la sentimentele funcţionarilor. "Legea vă dă dreptul (n.r. să eutanasiaţi), dar nu vă obligă. Se poate lărgi termenul de 14 zile. Nu-i mai bine să fim umani?", a spus o orădeancă.

După două ore de dezbateri, iubitorii de câini au plecat spre case, însă şi-au promis între ei că vor fi prezenţi şi vineri în sala mare a Primăriei când, de la ora 17, se va dezbate regulamentul câinilor cu stăpân.

Citeşte pe această temă şi articolul "Reguli noi pentru Grivei: Castrarea câinilor cu stăpân devine obligatorie, iar maidanezii pot fi eutanasiaţi"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
D-lui Mates - PERSONAL!
Domnule Mateas, cand vei avea dovezi ca acele persoane au facut bani pe spinarea cainilor, te rog sa le prezinti si abia apoi sa iti deschizi gura sa acuzi; impotriva ta insa exista dovezi foarte clare ca ai ucis si maltratat fara pic de bun simt biete animale; esti norocos ca traiesti intr-o tara ca Romania altfel erai demult dupa gratii; insa tine-te bine ca vremurile se mai schimba!
Postat 18 Ianuarie 2014, 21:35 de Asztrid
dr menghele
CENZURAT
Postat 17 Ianuarie 2014, 22:24 de ildi
"domnul" Mateas
Domnul Mateas este un domn frustrat, nume false...vi-e frica "domnule" ca va veti pierde in timp slujba tinuta doar cu pile?
Postat 17 Ianuarie 2014, 22:10 de Cara
N-ai coloana vertebrala!
Liviu Mateas (oricum nu te cheama asa, folosesti numele altora,esti un las)ti-am mai "urat" si altadata la fel:sa castigi tu intr-un minut,atitia bani cati bani am castigat eu toata viata dupa caini! Recunosc, iubesc animalele mai mult decat pe unii oameni si vei fi fericit daca copiii tai te-or iubi la fel.Si nu te mai ascunde dupa nume false, iti cunosc stilul.
Postat 17 Ianuarie 2014, 22:05 de Chiperi
Stapani de caini...
... adunati cacatul cainilor vostri, nu-l lasati - cu nesimtire - in grija talpilor noastre pentru a fi bagat in casa...
Postat 17 Ianuarie 2014, 12:39 de shadow
Nesimtiti
Luati naibii la voi acasa toti cainii de pe strada. Nesimtiti de mana a treia, sa va mutati la tara de unde v-ati trantit in oras!
Postat 17 Ianuarie 2014, 09:37 de Observer
ooo, cainii, sigur.....
sa se respecte legea....ce-i asa greu, ? multi din sala primariei, nici nu au caine acasa, dar au spus ca nici nu vor adopta de la distanta.....atunci de ce obligati oradenii la asemenea costuri, cu catei nedoriti?iar Lazar e acelasi....mereu...nu omorati cainii, ca atunci eu nu mai am din ce traii, alaturi de Chiperi, Pamfil,Ildi, etc...asta ii doare pe ei , banii veniti de dincolo pentru intretinerea haosului cu cainii maidanezi...nu dragostea lor ,,eterna" de javre...
Postat 17 Ianuarie 2014, 08:12 de liviu mateas
Pluto latra la luna
Pluto! cred ca esti castrat, se simte frustrarea!
Postat 16 Ianuarie 2014, 22:28 de LAICA
Dar cum este cu ECO-LOGIA
Ham - Ham !!! Eu vreau sa intreb oficialitatzile,dar marii iubitori de animale,care fac atata TAM-TAM cu grija fatza de Griveii de peste tot,cu STAPAN (nu maidanezi) catzi dintre voi avetzi "pungutza si lopatzica"cu care suntetzi obligatzi sa le purtatzi si sa facetzi curat dupa dragalasul vostru animal. Eu unul am vazut un singur caz facand asa ceva. In rest spatziile verzi ale orasului si trotuarele sunt facute doar ca sa fie "ingrasate" cu fecale de cainii,atat de iubitzi. Campioni la scoaterea in "peisaj" sunt blochistii,care au un intreg ritual cu scosul afara. Dar si cei de la case prefera purtatul la aer liber si putoare in public decat in domeniu privat. In ceea ce priveste EUTANASIA maidanezilor,nici nu este de mirare. Statul roman nu a fost in stare sa rezolve problemele mult mai serioase cu sanatatea si invatzamantul si multe altele. Dar nici "publicul larg"nu sa ingramadit cu "infierile" ATTENTION !!! O alta problema majora este tratata cu indiferentza de oficialitatzile "muncipiului" si de proprietarii de caini furiosi si periculosi,care sunt purtatzi fara BOTNITZA. Am vazut cazuri de haraieli la nivel de patrupede. Se asteapta sa se intample o nenorocire ???
Postat 16 Ianuarie 2014, 21:27 de PLUTO
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7308 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON