Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana le recomandă bihorenilor respectarea unor măsuri specifice sărbătorilor de iarnă pentru a evita evenimentele nedorite. Iată-le pe cele referitoare la pomul de Crăciun:
- cumpăraţi bradul cu puţin timp înaintea sărbătorilor şi aveţi grijă să nu se scuture, punându-l într-un recipient cu apă şi ţinându-l în are liber;
- fixaţi-l în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale;
- verificaţi instalaţia de brad din punct de vedere al funcţionării înainte de a o monta pe pom, în cazul detectării unor defecţiuni nu faceţi improvizaţii;
- nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură deschise (radiatoare, aragaze, reşouri, etc.), sau în imediata vecinătate a pieselor de mobilier, ci la o distanţă suficientă;
- lumânările şi artificiile aprinse trebuie să fie fixate cât mai bine, căci ele ar putea foarte uşor, prin cădere, cauza un incendiu;
- atenţie la artificii, deoarece cozile lor se pot încălzi, iar dacă sunt luate în mână vă pot arde, existând pericolul de a le arunca instantaneu pe mobilă sau pe covoare, provocând incendii;
- evitaţi să puneţi în brad podoabe inflamabile;
- în familiile cu copii, mai ales în timpul Sărbătorilor de Crăciun, păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele;
- un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut. Dacă totuşi se produce un astfel de eveniment, acoperiţi-l cât mai urgent cu o pătură udă, pentru a stinge focul;
- nu lăsaţi bradul cu lumânări şi artificii aprinse, instalaţii electrice de împodobire în funcţiune, nesupravegheate.
ISU face câteva recomandări şi în privinţa participării la slujbele religioase:
- Nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşele de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă!
- Nu introduceţi în lăcaşul de cult lumânări aprinse şi nu le utilizaţi decât în spaţii special amenajate din afara clădirii!
- Nu forţaţi intrarea în incinta lăcaşului de cult peste capacitatea acestuia!
- Asiguraţi-vă de cunoaşterea căilor de evacuare a persoanelor din clădire, pentru a le utiliza într-o situaţie de urgenţă!
- În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate!
- Dacă observaţi un fenomen care poate produce o situaţie de urgenţă, anunţaţi personalul administrativ responsabil, fără a produce panică!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.