URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Iunie 2013, 14:51

Jandarmeria recrutează candidaţi pentru şcolile militare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor recrutează candidaţi pentru concursul de admitere la şcolile militare.

Potrivit unui anunţ din partea instituţiei, IJJ Bihor acceptă înscrieri pentru: Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti (Facultatea de Poliţie, specializarea "Ordine şi siguranţă publică", arma Jandarmi, învăţământ de zi - 50 de locuri), Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani (învăţământ la zi, 60 locuri), Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni (învăţământ de zi, 50 de locuri), Academia Tehnică Militară Bucureşti (3 locuri conform specializărilor din care 1 loc la Transmisiuni este alocat Jandarmeriei Române, respectiv două locuri la Calculatoare şi sisteme informative pentru apărare şi securitate naţională), Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu (ştiinţe militare şi informaţii, managment economico-financiar, 2 locuri) şi Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" Piteşti (două locuri la Tehnică de comunicaţii).

Pentru a putea fi recrutaţi, candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română, să fie apţi din punct de vedere medical, atât fizic cât şi psihic, să aibă 18 ani sau să-i împlinească în 2013, dar şi să fie absolvenţi de liceu. De asemenea, aceştia nu trebuie să aibă antecedente penale.

La IJJ Bihor îşi pot duce dosarul tinerii şi tinerele cu vârste de până la 27 de ani, care au obţinut media generală la purtare de minim 8 în liceu şi să aibă înălţimea de minim 1,70 m bărbaţii, respectiv 1,65 m femeile.

Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 10 şi 14, la sediul Inspectoratului din strada Universităţii nr. 2, la Biroul de Resurse Umane, până pe 24 iunie în cazul învăţământului universitar, adică la Academia de Poliţie şi pentru instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale, respectiv până pe 16 iunie pentru şcolile postliceale, precum Şcoala Militară de Subofiţeri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
TOATA LUMEA TRE SA STIE
Toata lumea vreau sa stie, cea mai proasta meserie este la Jandarmerieee !!!!
Postat 10 Iunie 2013, 16:53 de VEST
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON