Câştigătoare, de penultimul loc
Programate să demareze în vara acestui an, lucrările de reabilitare a magistralelor I şi III, se amână pe termen nedefinit. În loc să se desfăşoare în timpul vacanţei de vară, când traficul rutier este mai scăzut iar întreruperea furnizării de agent termic ar fi mai puţin deranjantă, înlocuirea celor 17,5 kilometri de reţea ar putea demara abia la iarnă, când este cea mai mare nevoie de încălzire şi de apă caldă.
Licitaţia pentru înlocuirea magistralelor I şi III a fost câştigată săptămâna trecută de asocierea firmelor Construcţii Bihor şi Energomontaj, deşi acestea s-au clasat pe penultimul loc din punct de vedere al celui mai mic preţ. Spre exemplu, TIM Cluj-Napoca a ofertat în numele asocierii, un preţ de 46,5 milioane lei, fără TVA, cu 2,5 milioane lei mai mic decât câştigătorul licitaţiei.
Oferta celor două companii a fost declarată câştigătoare după mai bine de o jumătate de an de deliberări, după ce alte patru oferte cu preţuri mai mici au fost declarate inacceptabile din diferite motive, astfel că reacţiile nu au întârziat să apară.
Concurenţa, descalificată
Asocierea formată din firmele Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii din Cluj Napoca, CONEST, INCOM, TMUCB şi ATH Termoexpert a contestat, pe 7 iunie, rezultatele licitaţiei în cadrul căreia oferta pe care a depus-o a fost respinsă ca neconformă.
Comisia de licitaţie a respins oferta ca urmare de faptului că unul dintre membrii asocierii, firma TMUCB din Bucureşti, a avut anterior probleme în onorarea unor contracte, condiţie considerată eliminatorie.
"În urma verificărilor făcute, am descoperit că TMUCB avea un document constatator emis de Serviciul de Gospodărire Urbană Ploieşti din care rezultă că au existat deficienţe în modul în care şi-a îndeplinit contractul de lucrări. Noi am prevăzut expres în fişele de date că ofertele care au documente constatatoare vor fi eliminate, fapt pentru care comisia de licitaţie a şi apreciat oferta asocierii ca fiind necorespunzătoare", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.
Potrivit documentului aflat în evidenţele ANRMAP, sucursala Neamţ a firmei TMUCB nu s-a achitat în mod corespunzător de contractul încheiat cu Serviciul de Gospodărire Urbană Ploieşti care viza furnizarea a 250 de băncuţe în valoare totală de 77.000 lei, fără TVA, lucru care a dus în final la rezilierea contractului.
În ciuda acestui fapt, asociaţii au contestat respingerea ofertei sale pe considerentul că asocierea este o entitate complet nouă, constituită în vederea participării la licitaţie, şi ca atare nu are cum avea probleme legate de onorarea contractelor.
Mai mult, asocierea reprezentată de TIM Cluj Napoca a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să oblige municipalitatea orădeană să ia în considerare faptul că "oferta, în forma şi conţinutul în care a fost declarată câştigătoare este neconformă şi/sau inacceptabilă". Asociaţii nu au adus însă şi argumente în favoarea acestei teze.
Pe de altă parte, termenul limită de depunere a contestaţiilor expiră pe 13 iunie, fapt pentru care reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă ca şi alte firme participante la licitaţie să atace în cursul zilei rezultatul acesteia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.