URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Octombrie 2014, 09:42

În locul lui OBI: Retailerul de jucării Jumbo îşi va inaugura magazinul din Oradea înainte de sărbători

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Jucăriile" pentru oameni mari vor fi înlocuite cu cele pentru cei mici. Retailerul de jucării şi produse de casă Jumbo îşi va inaugura înaintea sărbătorilor de iarnă magazinul din Oradea. Compania grecească a luat cu chirie spaţiul folosit până în luna septembrie de retailerul de bricolaj OBI.

Compania germană a hotărât să se retragă de pe piaţa din România ca urmare a pierderilor înregistrate şi a închis inclusiv unitatea orădeană. Spaţiul din Oradea a fost golit de produse de bricolaj, rebrenduit cu însemnele Jumbo şi în prezent este reamenajat şi curăţat în pregătirea inagurării.

Magazinl Jumbo de la Timişoara a fost deschis în octombrie 2013, iar cel din Bucureşti o lună mai târziu. Cele două magazine au înregistrat în doar şase luni de la inaugurare vânzări nete de 6,2 milioane euro şi un profit net de 1,4 milioane euro, fapt pentru care lanţul urmează să inaugureze până la sfârşitul acestui an alte patru magazine, la Oradea, Arad, Piteşti şi Ploieşti.

La finele anului trecut, reţeaua Jumbo număra 66 de magazine în Grecia, Cipru, Bulgaria şi România şi un magazin online şi avea peste 5.000 de angajaţi. În Macedonia şi Albania, reţeaua Jumbo funcţionează în sistem de franciză. Jumbo este listată din 1997 la bursa de la Atena.

Pe lângă jucării, care reprezintă cea mai mare parte a afacerilor, magazinele companiei oferă produse pentru îngrijirea copiilor, rechizite, produse de sezon, decoraţiuni şi produse pentru locuinţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@Oradean
@ Oradean: Nu esti tu de vina ca nu intelegi importanta unui astfel de proiect. Poate dupa cativa ani de calatorii (si de insusire a unor ceoncepte gen globalizare si competitivitate) ai intelege. Succes!
Postat 16 Octombrie 2014, 13:37 de @Oradean
asta cu aeroportul....
Nu stiu cum se face dar la mai multe articole apar comentarii legat de aeroport. Cine este acest complexat care nu are altceva in cap decat aeroportul si lucrarile de largire? :) Frate, da mai taci draq cu aeroportul tau ca mai sunt destule de facut la oradea.....:))))
Postat 16 Octombrie 2014, 12:16 de Oradean
AEROPORT
Cornel POPA declara saptamana trecuta, ca “17 octombrie va fi o zi istorică pentru aerogara orădeană. Vor demara lucrările de lărgire și lungire a pistei, investiție derulată prin Programul Operațional Sectorial”. Totusi, ce se intampla exact cu AEROPORTUL????????????????????????????????????????? Presa oradeana ar trebui sa fie permanent preocupata de acest subiect EXTREM de important pt Oradea si Bihor!
Postat 16 Octombrie 2014, 11:31 de AEROPORT
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON